Rezultatele slabe din sezonul curent de la FCSB au adus, în spațiul public, o discuție despre o potențială înlocuire a lui Baciu cu Rădoi.
Marius Baciu, mesaj despre Mirel Rădoi: „Să fie sănătos”
Însuși Marius Baciu a fost cel care a venit în locul lui Mirel Rădoi, când fostul mijlocaș defensiv a părăsit-o pe FCSB pentru Gaziantep.
Întrebat despre scenariul în care Rădoi va reveni la FCSB pe postul său de antrenor principal, Marius Baciu a răspuns că nu este nici primul, nici ultimul tehnician al fostei campioane.
Baciu: „Nu pot să vorbesc eu despre Mirel”
„Ce pot să zic? Să fie sănătos Mirel. Doamne, iartă-mă, nu sunt primul sau ultimul antrenor pentru FCSB, dar cât sunt aici sunt eu.
Întrebați-mă despre mine, nu pot să vorbesc eu despre Mirel”, a declarat Marius Baciu, la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Argeș din Cupa României.








