Puștiul care a sclipit în UTA - FCSB, în atenția unui fost internațional român: „Are curaj, e tupeist”

UTA - FCSB Etapa 29 Rares Pop Superliga Viorel Moldovan Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 06 Martie 2023, 14:36
Data actualizarii: Luni 06 Martie 2023, 14:38

UTA Arad a reușit să se impună pe teren propriu în fața celor de la FCSB, scor 3-1.

„Roș-albaștrii” au pierdut, astfel, trei puncte importante în lupta la titlu, în timp ce arădenii au înregistrat trei puncte esențiale în lupta pentru evitarea retrogradării.

Puștiul care a sclipit în UTA - FCSB, în atenția unui fost internațional român: „Are curaj, e tupeist”

Fostul internațional român, Viorel Moldovan, a vorbit despre Rareș Pop, fotbalistul de doar 17 ani care a pus-o la punct pe FCSB în meciul de pe Francisc von Neuman, evidențiind personalitatea de care dă dovadă tânărul jucător.

„Avem câţiva copii extraordinari în Liga 1! Dacă avem grijă de ei, vor ajunge bine. L-am văzut de câteva etape pe Pop, se mişcă bine, are evoluţii extraordinare. Are curaj, e tupeist, îşi asumă, ia acţiuni individuale, şutează la poartă. Are această personalitate, mie chiar îmi place!”, a spus Viorel Moldovan, potrivit Prima Sport.

Rareș Pop este cotat la 150.000 euro, conform site-urilor de specialitate, a bifat 16 apariții în actuala stagiune a Superligii și a reușit să marcheze două goluri și să paseze decisiv în două situații.

UTA Arad - FCSB 3-1

Gazdele au început perfect meciul de pe „Francisc von Neuman”. UTA a înscris grație autogolului marcat de Joonas Tamm din minutul 14, dar bucuria nu a durat prea mult: Florinel Coman a restabilit egalitatea patru minute mai târziu.

În partea secundă, arădenii au reușit să câștige partide. Mai întâi, Virgiliu Postolachi și-a readus echipa în avantaj în minutul 64, iar Desley Ubbink a închis tabela la 3-1, în minutul 78, și UTA a obținut toate cele trei puncte din confruntarea cu FCSB.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!