SPECIAL Palmaresul FCSB-ului, în aer: e primul titlu de care Gigi Becali e sută la sută sigur, restul ar fi blocat de formalități

FCSB Gigi Becali palmares fcsb Superliga
Daniel Anghel
Data publicarii: Miercuri 17 Aprilie 2024, 17:27
Data actualizarii: Miercuri 17 Aprilie 2024, 19:07

FCSB are o mână pe titlul pe care-l revendică drept ”al 27-lea” din istoria clubului.

Asta dacă ar fi să ne luăm după descrierea de pe pagina de Facebook a liderului din Superligă, acolo unde FCSB își atribuie, pe lângă trofeele cucerite după anul 2003, și palmaresul Stelei, chiar dacă Tribunalul București și Curtea de Apel (de două ori) au stabilit în ultimii ani că CSA Steaua nu și-a înstrăinat niciodată palmaresul. Astfel, performanțele reușite în perioada 1947-1998 rămân definitiv în curtea echipei din Ghencea

După ce prima și cea mai importantă parte a procesului dintre cele două entități s-a încheiat (cea mai sus amintită), FCSB și Steaua se judecă în alte două procese. A rămas ”în aer” palmaresul deținut de AFC Steaua în perioada 1998-2003 (două titluri, o Cupă a României și o Supercupă), iar în plus ar urma să se judece și procesul legat de anumite mărci, unde Steaua a avut câștig de cauză în primă fază, dar recursul făcut de FCSB amână lucrurile. 

Dacă CSA Steaua ar urma să aibă din nou câștig de cauză, atunci un alt proces ar putea fi deblocat, cel pentru prejudiciul de 37 de milioane de euro pe care ”militarii” i-l cer lui Gigi Becali pentru folosirea ilegală a mărcii în perioada 2003-2013.

Gigi Becali și FCSB nu au solicitat palmaresul 2003-2017

Pentru FCSB ar fi, practic, al șaselea titlu după anul 2003, după cele din 2005, 2006, 2013, 2014 și 2015, doar că acesta ar uma să fie primul titlu care îi aparține în totalitate clubului condus de Gigi Becali.

Perioada 2003-2017 este blocată de câteva formalități. Concret, FCSB a solicitat până acum în Instanță tot palmaresul celor de la Steaua, nu perioada 2003 - prezent. Cum judecătorii se pronunță pe cerere, iar FCSB nu a avut câștig de cauză pentru cererea făcută, în acest moment și palmaresul din perioada anterior amintită este ”în aer”.

Cel mai probabil, dacă FCSB va face o cerere pentru atribuirea palmaresului din acea perioadă ar urma să aibă câștig de cauză, pentru că Steaua nu emite nicio pretenție pentru perioada respectivă.

Decizia luată de Curtea de Apel în 2023

Cea mai recentă decizie a fost luată de Curtea de Apel în luna octombrie a anului trecut, când s-a respins cererea făcută de FCSB pentru dreptul de a utiliza palmaresul Stelei în perioada 2003-2007. Redăm mai jos decizia din partea Instanței:

„Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă SC Fotbal Club FCSB (fostă Fotbal Club Steaua București). Anulează în parte sentința apelată și rejudecând: Admite excepția lipsei calității procesuale a reclamantului CSA în privința cererii (n.red. - a Stelei) având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 și respinge cererea în consecință. 

Respinge cererea conexă (n.red. - a FCSB-ului) privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist „Steaua București” ca neîntemeiată. Menține dispozițiile sentinței referitoare la soluția în privința constatării că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei „Steaua București” din 1947 și până în 1998 aparține reclamantului CSA și referitoare la soluția dată cererii conexe vizând perioada 1947-2003. 

Respinge cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist „Steaua București” (n.red. - de către FCSB), ca neîntemeiată.

Cele două părți pot depune recurs în 30 de zile de la comunicarea deciziei, care se va depune la Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și familie”

Viorel Păunescu: ”Steaua nu a fost niciodată a mea”

În 2014, Înalita Curte de Casație și Justiție a decis și că CSA Steaua a transferat către AFC Steaua doar un lot de fotbaliști, cu drept de folosință și nu de proprietate asupra mărcii și palmaresului.

De altfel, chiar Viorel Păunescu, președintele de atunci al AFC Steaua, a explicat într-un interviu acordat pentru Digi Sport în urmă cu nouă ani că nu a luat niciodată echipa de la Clubul Sportiv al Armatei.

”Vreau să vă spun ca să fie lămurit pentru toată lumea că eu nu am luat niciodată echipa de la Armata. S-a constituit o asociație non-profit ca fotbalul să fie profesionist, atunci am avut la Clubul Sportiv al Armatei, unde se afla echipa, o adunare generală unde a fost ales un Consiliu de Administrație și un președinte. La alegerile de atunci, eu am fost ales președintele Consiliului de Administrație și al Asociației de Fotbal Steaua București care a preluat activitatea și tot ce avea secția de fotbal, tot s-a mutat în cadrul acestei asociații.

(...)

Când s-a constituit clubul eu nu am mai rămas președinte, echipa nu a fost niciodată a mea, nu a fost a cuiva, nu a avut acționari, a fost doar un Consiliu de Administrație care a fondat această societate”, a spus atunci Păunescu.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!