VIDEO EXCLUSIV Neagoe exclude o echipă cu pretenții din cursa pentru titlu: "Nu știu dacă vor avea forță"

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 24 August 2023, 12:03
Data actualizarii: Joi 24 August 2023, 12:04

Eugen Neagoe, fostul antrenor de la Universitatea Craiova, a analizat lupta la titlu din Liga 1, una în care crede că vor fi implicate trei echipe.

După șase etape scurse din Liga 1, Neagoe și-a format o idee în legătură cu lupta la titlu. Antrenorul spune că Universitatea Craiova, fosta sa echipă, va lupta pentru câștigarea campionatului cu FCSB, care are un start excelent de stagiune, și CFR Cluj.

Eugen Neagoe a analizat lupta la titlu din Liga 1

În schimb, "Geană" crede că Rapid nu are forța necesară pentru a lupta la titlu. În aceeași categorie o include și pe Sepsi, care impresionează prin parcursul european din acest sezon.

"Sincer, în acest an, așa cum văd eu lucrurile, cred că FCSB, CFR și Universitatea Craiova sunt echipele care se pot bate la podium. Rapid este o echipă bună, pot emite pretenții, cred că vor ajunge în play-off, dar sincer nu știu dacă vor avea forța să se bată la campionat.

Rapid e un club legat, puternic. Am văzut că sunt foarte stabili. Chiar dacă n-au început campionatul bine și avut sincope, nu s-a întâmplat ca în alte părți să se ia decizii radicale, să fie schimbat Bergodi. Bravo lor! Au crezut, cred în antrenorul lor și e normal să se întâmple așa.

Sepsi nu cred că e pregătită acum să se bată la titlu. Cred că vor ajunge în play-off, dar destul de greu să se bată la primele trei locuri", a spus Eugen Neagoe, într-un interviu pentru PRO TV și Sport.ro.

Neagoe, despre despărțirea de Universitatea Craiova: "Ce să fac, să mă leg de porțile stadionului?"

Neagoe a comentat și despărțirea abruptă de Universitatea Craiova, după doar două etape din acest sezon.

"Am plecat de la Craiova pentru că așa s-a dorit. Am avut o discuție cu patronul de 10 minute. Nu a avut nimic să-mi reproșeze, dar a luat decizia de a renunța la serviciile mele. Asta a fost, ne-am dat mâna. Știți cum s-a întâmplat. Au trecut două etape, nu primisem gol, nu pierdusem gol. Nu puteam eu să întorc hotărârea patronului. Eu nu sunt genul de antrenor care să iasă, să facă scandal, așa cum au făcut alții. 

Nu voi proceda niciodată de maniera asta. Este frustrant, dar trebuia să fac scandal, să mă leg de porțile stadionului, să mă bat cu pumnul în piept că acolo am crescut, că acolo am avut performanțe și am câștigat trofee cu Universitatea Craiova? Nu avea niciun rost. Am înțeles, asta a fost decizia patronului și o respect", a mai spus Neagoe.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!