Mircea Rednic surprinde, după FCSB - UTA Arad 4-0: ”N-au avut un joc bun. Am nevoie de jucători”

Mircea Rednic FCSB FCSB - UTA Arad UTA Arad Superliga Mircea Rednic, antrenor UTA Arad / Foto: Sport Pictures
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 22 Ianuarie 2024, 22:38
Data actualizarii: Luni 22 Ianuarie 2024, 22:38

FCSB a câștigat categoric meciul cu UTA Arad de pe teren propriu, scor 4-0, în etapa cu numărul 22 din Superliga României.

Darius Olaru a fost cel care a deschis scorul în minutul 20, cu un șut puternic din afara careului, iar două minute mai târziu a dus scorul la 2-0, profitând de o gafă în defensiva lui Mircea Rednic.

În partea secundă, tot Olaru a reușit ”tripla” după ce a transformat un penalty acordat cu VAR, iar David Miculescu a stabilit scorul final, 4-0.

Mircea Rednic, antrenorul celor de la UTA Arad, a tras primele concluzii după această partidă. Tehnicianul a scos în evidență ocaziile importante pe care le-a avut echipa sa și a spus că jocul vicecampioanei nu l-a „dat pe spate”, chiar dacă scorul a căpătat proporții.

În plus, antrenorul de 61 de ani a spus că are în continuare nevoie de jucători la echipa sa pentru a doua parte a sezonului.

Mircea Rednic: ”FCSB nu a făcut un joc bun”

„Nu m-au ajutat, nici nu s-au ajutat. I-am ajutat pe ei. O să ajungem și la acest 4-0, dar noi am început bine, am avut o bară, ei au avut un corner, primul gol a fost din corner, al doilea a pus-o Căpușă pe tavă ca să dea gol. Avem probleme la fazele fixe, asta e și lipsă de atenție, de responsabilitate. Am luat foarte multe goluri din faze fixe. Am controlat jocul, am pasat, păcat că centrările nu au venit cum trebuie. 

Un penalty, habar nu am dacă a fost sau nu. Steaua (n.r. - FCSB) are jucători cu calitate. În vestiar am fost supărat, normal, le-am spus că e vorba de respect față de ei, de orgoliu. FCSB nu a făcut un joc bun, nu a fost un joc care să mă impresioneze, dar au profitat de greșelile noastre. Noi am făcut greșeli copilărești, mai ales la primul gol. E clar că noi nu cu Steaua ne batem, dar ne pare rău așa ca atitudine, n-am avut răutate astăzi.

Eu la pauză? Am făcut trei schimbări, au fost jucători care n-au intrat bine în joc. Eu am și spus-o că am nevoie de jucători. Problema e că discutăm, facem liste, ne dăm OK-ul și nu se înaintează. 

Suferim în atac, tot am vorbit de atac, am avut o listă de cinci jucători și n-am reușit să aducem pe nimeni. Jucătorii cu care am discutat încă mai trag de timp, mai e perioada până pe 31 ianuarie, probabil vor să meargă în străinătate. Tot ne pasează, n-avem ce să facem, nu putem să luăm doar de dragul de a lua. Nu m-au impresionat (n.r. - FCSB), dar au lot foarte bun. Au și concurență pe posturi, deci au un lot foarte bun. Se vede și pe ei, s-a format un grup”, a spus Mircea Rednic.

FCSB a profitat de pasul greșit făcut de CFR Cluj, care a pierdut cu ultima clasată, FC Botoșani. Victoria vicecampioanei o duce la 11 puncte distanță de locul doi, după 22 de etape. 

În următoarea etapă, FCSB se va deplasa pe terenul celor de la Universitatea Craiova, ocupanta locului patru, în timp ce UTA Arad, care a rămas pe locul 13, va primi vizita celor de la Sepsi OSK.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!