Înaintea duelului de pe Arena Națională, de duminică (20 aprilie), FCSB și CFR Cluj s-ar putea afla la egalitate de puncte dacă ardelenii reușesc să învinsă pe Rapid, în partida din etapa a patra a play-off-ului.
După remiza cu Universitatea Craiova, patronul de la FCSB a mărturisit că nu a fost mulțumit de evoluția echipei și a stabilit un obiectiv clar pentru confruntarea cu CFR Cluj, de pe teren propriu, victoria.
"Dacă nu bați pe CFR, să se ducă acasă. Joci pe Arena Națională cu stadionul plin, joci titlul... ce vrei mai mult de atât? Dacă bați CFR, ești campion", a declarat Gigi Becali.
Gigi Becali: ”Nu poți să stai în doi jucători”
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a avut o intervenție tăioasă după Universitatea Craiova - FCSB 0-0. Gigi Becali i-a criticat, din nou, în termeni duri pe jucătorii săi, dar i-a menajat pe favoriții Juri Cisotti și Florin Tănase.
Printre jucătorii care ”nu contribuie la joc”, Becali i-a enumerat pe Tavi Popescu, David Miculescu și Daniel Bîrligea.
„Nu e finală cu CFR Cluj. Depinde ce se întâmplă astăzi. Dacă îi bate Rapidul, jucăm relaxaţi cu ei. Care e treaba? Avem trei puncte. Dacă îi batem şi noi, la revedere. Ca şi Craiova. Dacă bate Dinamo, la revedere.
În prima repriză s-a întâmplat că mijlocul nostru nu avea busolă. Fii atent, benzile praf. Adică şi George (n.r. - Tavi Popescu) şi David Miculescu. Şi Bîrligea şters. Sunt patru jucători care nu contribuie la joc. La revedere!
Ăsta e fotbalul. Ce vrei mai mult? Ce să faci? Nu poţi să stai în Tănase şi Cisotti. Ei s-au mişcat bine, dar nu poţi să câştigi în doi oameni un meci. Ei trebuie să înţeleagă că trebuie să suferi, să te zbaţi, să dai sângele tău.
Bă, război… Craiova a dat război. Că era pe ultima sută. Dacă pierzi azi, e gata. Şi noi trebuia să facem la fel. Dacă câştigăm azi, suntem campioni”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.ro.