Patronul campioanei a anunțat că fotbalistul se confruntă cu un dezechilibru muscular și nu va putea debuta pentru noua sa echipă până la rezolvarea acestei probleme.

Conform declarațiilor lui Becali, decizia a fost luată în urma consultării cu un specialist. Politic prezintă o diferență semnificativă de masă musculară între cele două picioare, problemă care necesită un program specific de recuperare.

"Politic va fi titular în stânga. Am vorbit cu un specialist și vedem. Are niște probleme care trebuie rezolvate. Nu va juca până nu va egala mușchii. Într-o parte are 100, într-o parte are 70. Până nu se egalizează, 90 cu 90. Nu știu cum juca el", a afirmat Gigi Becali pentru Digisport.

Patronul de la FCSB a făcut și o paralelă cu un caz anterior din lotul său, cel al fundașului Vlad Chiricheș, punctând că problemele medicale pot avea cauze complexe. "El călca strâmb cu maxilarul, nu călca bine. Dantura, din cauza ei. La un sportiv de performanță trebuie toți mușchii să funcționeze perfect. Chiricheș a făcut operația, și-a revenit, nu se mai accidentează", a adăugat Becali.

Testele confirmă deficitul muscular

Situația medicală a lui Dennis Politic este susținută de rezultatele testelor specializate. În urma evaluării Isokinetice, s-a constatat că jucătorul are un deficit și un dezechilibru muscular important, care ar putea fi una dintre explicațiile pentru cele patru accidentări suferite în perioada petrecută la Dinamo.

Ca urmare, staff-ul tehnic al FCSB a decis ca Politic să urmeze un program de antrenament personalizat pentru corectarea acestei probleme. Chiar dacă va face deplasarea alături de lot în cantonamentul din Olanda, situația sa va fi monitorizată cu atenție, iar revenirea pe teren nu va fi grăbită. În aceste condiții, este foarte probabil ca Dennis Politic să rateze startul noului sezon al Superligii.