Gheorghe Mustață, drastic după numirea lui Toni Petrea: „Nu îl vom susține niciodată! Avem deja antrenorul secolului!”

FCSB Gheorghe Mustata Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 15 Noiembrie 2021, 23:01
Data actualizarii: Luni 15 Noiembrie 2021, 23:08

După despărțirea de Edi Iordănescu, FCSB l-a readus pe Toni Petrea pe banca tehnică.

Edi Iordănecu a plecat de la FCSB, din cauza intervențiilor publice ale lui Gigi Becali. Luni, antrenorul a vizitat baza din Berceni pentru a-și lua rămas bun de la jucători. Acolo se afla și Gheorghe Mustață, care l-a sunat pe Gigi Becali pentru a-i reproșa modul în care l-a îndepărtat pe Iordănescu Jr.

După numirea lui Toni Petrea în fucția de antrenor al FCSB-ului, liderul Peluzei Nord și-a menținut poziția și l-a avertizat pe tehnician să nu încerce să se apropie de ultrași, pentru că nu are nicio șansă.  

Nu îl vom susține niciodată pe Toni Petrea. Nu am nimic cu omul, dar să nu încerce să discute cu noi că nu are nicio șansă. Să nu îl implice nici pe Meme în povestea asta că nu avem nimic cu Meme și nu are rost să ne certăm. Singurul antrenor pe care îl vom susține este Gigi Becali. Este antrenorul secolului si cu el vom câștiga campionatul.

Văd că Gigi Becali mă amenință cu pușcăria. Mâine, la prima oră mă voi duce eu singur la secția 1 de Poliție cu casete și cu probe unde am fost în ziua aia. Eu o să mă duc cu probe, dar Gigi Becali are vreo probă împotriva mea? Pe cine am instigat eu? Păi, dacă vrea circ, hai să facem circ media. Voi știți că Gigi ne chemase cu o seară înainte la el să discutăm? Am acceptat, dar apoi am aflat că el voia circ media și chemase și presa acolo, așa cum îi tot place lui. Eu sunt instigatorul numărul 1. Eu fac schimbările la Steaua, eu fac transferurile, eu fac totul.

Gigi să îi pună pe cei de la Poliție să cerceteze și cine scrie pe pereți pe la Universitate. Să le dea de muncă polițiștilor.

Nu contează că pe timpuri Stoichiță se întorcea la Steaua de câte ori avea Gigi chef de el, văd că acum face la fel cu Toni Petrea. Repet: nu îl susținem pe niciun Toni Petrea, dar pe nimeni. Singurul antrenor pe care îl vrem este Gigi Becali”, a declarat Gheorghe Mustață pentru prosport

Clasamentul Ligii 1

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!