FOTO Genial! De unde au urmărit zeci de fani meciul FCSB - UTA de la Târgoviște

Genial! De unde au urmărit zeci de fani meciul FCSB - UTA de la Târgoviște Superliga

FCSB și UTA s-au întâlnit la Târgoviște, într-un meci disputat cu stadionul „Eugen Popescu” arhiplin. Mai mulți suporteri care nu au prins bilete au găsit însă o soluție inedită pentru a urmări partida.

Cum Arena Națională este în continuare indisponibilă, iar celelalte stadioane din București nu au suprafețele de joc într-o stare corespunzătoare, conducerea FCSB a ales arena din Târgoviște pentru partida cu UTA.

Zeci de fani au urmărit meciul de pe gardul Bisericii „Sfânta Vineri”

  • Whatsapp image 2026 08 30 at 210636

Stadionul, cu o capacitate de aproximativ 8.000 de locuri, s-a umplut rapid. Zeci de fani au rămas însă în afara arenei și au găsit un loc de unde să vadă meciul. Aceștia s-au urcat pe gardul Bisericii „Sfânta Vineri”, aflată chiar în apropierea stadionului „Eugen Popescu”, de unde au putut urmări partida. VEZI FOTO MAI SUS

Sport.ro a vizitat stadionul „Eugen Popescu” în luna ianuarie

În ianuarie 2026, Sport.ro a vizitat stadionul din Târgoviște, aflat într-o zonă spectaculoasă, chiar lângă Curtea Domnească și Turnul Chindiei. 

Din incinta cetății medievale se poate observa direct arena, priveliștea fiind una rar întâlnită în România.

  • Whatsapp image 2026 01 13 at 131728 1

Deși era iarnă, iar temperaturile scăzute își puseseră amprenta, gazonul s-a prezentat decent, cu mici zone afectate în apropierea pistei de atletism și în careuri.

Tribunele sunt moderne, scaunele se prezintă bine, iar vizibilitatea este foarte bună din toate zonele stadionului.

Arena găzduiește nu doar meciurile Chindiei, ci și partide ale echipelor naționale de tineret, precum și competiții de atletism la nivel județean.

Localnicii vorbesc cu mândrie despre stadion, chiar dacă regretul rămâne legat de faptul că echipa orașului nu mai evoluează în prima ligă.

„Gazonul a fost pus în pandemie și au fost probleme mari la livrare și montare. De aici au apărut și dificultățile”, a spus un locuitor din zonă.

„Condițiile sunt foarte bune. Păcat că nu mai este echipa în prima ligă. Mare păcat să ai o asemenea splendoare și să nu joci la cel mai înalt nivel”, a completat un alt localnic.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!