Fotbal la 35%! Oprescu: "Noul Lia Manoliu e gata 35%"

Sorin Oprescu Stadionul National Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 22 Iulie 2009, 19:19
Data actualizarii: Miercuri 22 Iulie 2009, 19:21

Primarul general al Capitalei a declarat, miercuri, la santierul de la Stadionul "Lia Manoliu", ca a fost informat de constructor ca lucrarile sunt finalizate in proportie de 35%, Oprescu explicand ca a venit pentru a discuta probleme strict tehnice, printre care si subiectul cupolei retractabile.

Sorin Oprescu a spus ca intarzierile la lucrarile de la Stadionul National din cadrul Complexului "Lia Manoliu" nu au crescut, ceea ce este un lucru bun, precizand ca a aflat de la reprezentantii constructorului ca "nu exista alte probleme de rezolvat in acest sens".

Discutiile pe care edilul sef al Capitalei le-a inceput cu reprezentantii firmei constructoare, Astaldi-Max Bogl, privesc rezolvarea unor probleme "de natura strict tehnica", semnalate de consultantul Primariei Capitalei si vizeaza, de asemenea, o decizie in privinta cupolei retractabile, care ar trebui inclusa in realizarea stadionului.
Astfel, primarul general a aratat ca, dupa luarea unei hotarari definitive in acest sens va fi inaintata Guvernului o propunere legislativa.

Potrivit legislatiei, realizarea cupolei retractabile la Stadionul "Lia Manoliu", care va costa aproximativ 14 milioane de euro, ar putea fi facuta de aceeasi firma care construieste stadionul numai prin organizarea unei licitatii, si nu printr-un act aditional la contractul initial, avand in vedere costurile acestui acoperis.

Pentru a putea fi realizata fara licitatie, este nevoie de o hotarare de guvern, astfel incat sa nu existe probleme privind ilegalitatea actelor semnate de primarul general.
Sorin Oprescu a precizat ca in momentul in care va fi luata o decizie, aceasta va fi adusa la cunostinta opiniei publice, iar propunerea pentru hotararea de guvern va fi transmisa Executivului.

Totodata, primarul Capitalei a precizat ca doreste ca reprezentantul constructorului sa gaseasca o solutie pentru construirea a aproximativ 6.000 de locuri de parcare, in afara celor 186 prevazute in contract, plecand de la capacitatea totala a stadionului care este de 50.000 de locuri si pentru care ar fi necesare aproximativ 10.000 de locuri de parcare.

Stadionul National Arena va avea o clasificare de categoria I si o capacitate de 55.000 de locuri. Proiectul noii arene are o valoare de 120 milioane de euro (fara TVA) si ar trebui sa fie finalizat in luna mai 2010.

Arena va gazdui in 2012 finala Liga Europa.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!