VIDEO EXCLUSIV FCSB ar putea juca în Ghencea, însă nu cu CFR Cluj. Reacția lui Toni Petrea

SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 01 Mai 2022, 22:58
Data actualizarii: Duminica 01 Mai 2022, 22:58

FCSB a depus o cerere oficială pentru a juca pe Stadionul Steaua meciul cu CFR Cluj, din ultima etapă a acestui sezon, însă se pare că echipa patronată de Gigi Becali va evolua pe o altă arenă.

După declarațiile făcut de ministrul de Interne Vasile Dîncu, Gigi Becali a catalogat drept "mizerie și balamuc ce se întâmplă în țara asta", iar Toni Petrea și Mihai Stoica au anunțat că sunt șanse mari ca meciul cu CFR Cluj, din ultima rundă, să se dispute la Buzău, având în vedere că Arena Națională nu va fi disponibilă.

FCSB ar putea juca în Ghencea, însă nu cu CFR Cluj

Totuși, FCSB ar putea juca în Ghencea, însă nu în calitate de gazdă. FC Voluntari, echipă care îi va înfrunta pe bucureșteni în penultima etapă a sezonului, efectuează lucrări la gazonul de pe propria arenă și a anunțat că va căuta un alt stadion pentru disputarea meciului.

Una dintre variantele ilfovenilor este chiar Stadionul Steaua. Partida se va disputa în weekend-ul 14-15 mai, perioadă în care CSA Steaua va juca în deplasare, la Mediaș, meciul cu FC Hermannstadt.

"Cred că orice echipă poate să facă cerere pentru a juca pe un anumit stadion. Ar fi interesant. Nu știu dacă FC Voluntari are șanse mai mari decât FCSB să joace în Ghencea, nu cred, nu vreau să comentez", a spus Toni Petrea, antrenorul lui FCSB, într-o conferință de presă organizată duminică.

Meciul FC Voluntari - FCSB, mutat pe alt stadion

Clubul FC Voluntari a anunțat începerea modernizării suprafeţei de joc a stadionului ,,Anghel Iordănescu", astfel că partida din cadrul etapei a 9-a a play-off-ului Ligii 1 împotriva lui FCSB se va disputa pe o altă arenă, care va fi anunţată la o dată ulterioară.

La începutul lunii mai se vor efectua lucrări complexe de infrastructură care vor include înlocuirea covorului de iarbă, îmbunătăţirea drenajului şi a sistemelor de degivrare şi irigare.

Măsura de la FC Voluntari a fost anunțată pentru prima dată de antrenorul Liviu Ciobotariu, după accidentarea lui Constantin Budescu, de la începutul lunii aprilie.

Mihai Stoica: "Vom juca la Buzău cu CFR, dar să vedem dacă va fi cu titlul pe masă"

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a dezvăluit că echipa pregătită de Toni Petrea va disputa, cel mai probabil, meciul cu CFR, programat pe 21 mai, pe stadionul din Buzău.

"Vom juca la Buzău, aşa cum am spus de prima oară, dar să vedem dacă meciul ăla (n.r. cu - CFR Cluj, din ultima etapă) se va juca cu titlul pe masă. Dacă nu se va juca cu titlul pe masă, nu mai e atât de important unde se va juca. În opinia mea, indiferent de miza meciului, se va juca la Buzău

Ţin minte că în 2006, când am venit de la Vaslui, că se amplasase o scenă în Piaţa Constituţiei din Buzău şi 100.000 de oameni ne aşteptau să oprim autocarul. Eu mă simt excepţional acolo, jucătorii la fel. De ce să nu mergem acolo, dacă suntem izgoniţi din oraşul pe care îl reprezentăm? Şi nu e prima oară!", a spus MM Stoica, potrivit Orangesport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!