Deși au existat o mulțime de schimbări la nivelul lotului în această vară, Rapid vizează și alte despărțiri în următoarea săptămână, ultima din fereastra de mercato. Anunțul a fost făcut chiar de Daniel Pancu, la conferința de presă premergătoare jocului cu Universitate Craiova.
Baroan, Burmaz și Ignat, jucătorii de la Rapid care nu vor să plece
Totuși, toți jucătorii rămași pe lista neagră la Rapid refuză să își caute alte echipe. Din informațiile PRO TV, trei dintre jucătorii de care giuleștenii ar vrea să se despartă sunt atacanții Antoine Baroan (26 de ani), Borisav Burmaz (25 de ani) și fundașul central Cristian Ignat (23 de ani).
Baroan, cumpărat vara trecută de la FC Winterthur, cu 400.000 de euro, a intrat rapid într-un conflict cu Costel Gâlcă, iar în iarnă a fost împrumutat în Portugalia. La primul meci pentru AVS, în februarie, a suferit însă o accidentare groaznică, fractură de tibie și peroneu, iar în prezent este în continuare indisponibil.
Burmaz, care vine și el după un sezon în care a jucat foarte puțin din cauza unei accidentări grave, a fost utilizat de Pancu doar în primele două etape, nereușind să aibă contribuții notabile. Sârbul nu a mai prins niciun minut ulterior.
Ignat mai are doi ani de contract cu Rapid, după ce în a doua jumătate a sezonului trecut a fost împrumutat la Petrolul. Fundașul nu a prins niciun minut în actuala ediție de campionat sub comanda lui Daniel Pancu, nici măcar după ce Graovac s-a accidentat.