Dupa transferul lui Sergiu Bus, FCSB a pus ochii pe inca un atacant de forta, de la o echipa din play-out

FCSB FC Hermannstadt gabriel debeljuh Gigi Becali Transfer Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 30 Iulie 2020, 13:05
Data actualizarii: Joi 30 Iulie 2020, 13:13

In locul lui Adrian Petre, care l-a dezamagit pe Gigi Becali, la FCSB ar putea sa ajunga un jucator croat. 

Patronul FCSB l-a remarcat pe Gabriel Debeljuh, atacantul celor de la FC Hermannstadt. In acest sezon, croatul a jucat 30 de partide si a marcat 11 goluri, fiind printre cei mai apreciati atacanti din Liga 1, desi echipa sa a suferit si a luptat din greu pentru salvarea de la retrogradare. Fotbalistul are un fizic impresionant (189cm, 83 kg) si este cotat la 475.000 de euro, iar aducerea sa poate reprezenta o simpla formalitate, datorita relatiei bune de colaborare dintre Becali si Ana Maria Prodan, patroana lui Hermannstadt. 

„Debeljuh este cel mai bun atacant din Romania la ora actuala si il vad la FCSB, la CFR, la Craiova si chiar afara. E exact un numar 9, care din pacate lipseste in Romania, e un 'butteur'. Se lipeste de gol si face combinatii si mai ales e de mare caracter. Se antreneaza extraordinar, e un jucator de echipa. Mai are contract doi ani cu Hermannstadt”, il caracteriza pe fotbalist Vasile Miriuta, fostul sau antrenor de la Sibiu. 

Gabriel Debeljuh (23 ani) este nascut in localitatea croata Pola si s-a format la academiile lui NK Rovinj si Torino FC. La seniori a evoluat pentru Piacenza (2016-2017), Mantova (2017-2018) si AC Este (2018-2019). In acest sezon, a marcat contra FCSB-ului in meciul din Cupa Romaniei (2-1 pentru bucuresteni) si in partida din campionat (4-3 pentru „ros-albastri”). Daca mutarea nu se va face, pe lista lui Gigi Becali se mai afla atacantii Denis Dragus (Standard Liege / 21 ani / 182cm / 1.3 mil. euro), Louis Munteanu (Viitorul / 18 ani / 185cm / 325.000 euro), Matia Montini (Dinamo / 28 ani / 185cm / liber de contract), Goran Karanovici (Sepsi / 32 ani / 187cm / 475.000 euro) si David Miculescu (UTA / 19 ani / 190cm / 150.000 euro). 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!