"Am început binișor". Ce obiectiv are Rapid în noul sezon

Rapid Superliga Victor Angelescu Superliga Dan Șucu și Victor Angelescu
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 06 Septembrie 2023, 17:50
Data actualizarii: Miercuri 06 Septembrie 2023, 17:49

Rapid București se situează pe locul trei în clasament.

După opt etape disputate în primul eșalon al României, giuleștenii completează podiumul cu 14 puncte. În consecință, echipa pregătită de Cristiano Bergodi a înregistrat patru victorii, două rezultate de egalitate și două înfrângeri.

"Am început binișor". Ce obiectiv are Rapid în noul sezon

Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a vorbit despre startul noului sezon al alb-vișiniilor și a remarcat că trupa lui Bergodi a început bine campionatul.

De asemenea, afaceristul a remarcat că obiectivul Rapidului e să intre în play-off și, ulterior, la finalul sezonului 2023/24 al Superligii României, să se încadreze printre primele trei.

„Avem un obiectiv de sezon, să terminăm în play-off și apoi în primele trei. Suntem mulțumiți de parcurs. Am început binișor, am continuat nu prea bine și acum am reușit să ne revenim. E normal să vină pauza, trebuie să fim în formă și după. 

Trebuie să jucăm constant bine dacă vrem să fim în primele trei”, a spus Victor Angelescu, potrivit DigiSport.

În ultima etapă, Rapid București a făcut show cu rivala Dinamo. Echipa s-a distrat în Giulești și i-a învins pe „câini” cu 4-0. Rrahmani, cu o „dublă”, Oaidă, Petrila s-au impus pe tabela de marcaj.

În următoarea etapă, Rapid se va duela cu Oțelul Galați pe teren advers. Ultima confruntare dintre cele două cluburi a fost în 2016, atunci când giuleștenii au învins cu 3-0, tot în deplasare, în Liga 2.

Rapid, în perioada de mercato

Veniri - Andrei Borza (17 ani / fundaș stânga / Farul / 800.000 de euro), Albion Rrahmani (22 de ani / atacant / Ballkani / 600.000 de euro), Claudiu Micovschi (24 de ani / extremă dreapta / Fidelis Andria / gratis), Claudiu Petrila (22 de ani / extremă stânga / CFR Cluj / împrumutat, 500.000 de euro clauză de cumpărare), Cătălin Cîrjan (20 de ani / mijlocaș central / Arsenal / împrumutat), Iulian Cristea (28 de ani / fundaș central / FCSB / gratis), Borja Valle (30 de ani / extremă stânga / Cartagena / gratis), Christopher Braun (31 ani / fundaș dreapta / CFR Cluj / 300.000 de euro), Răzvan Oaidă (25 de ani / mijlocaș central / FCSB / gratis), Omar El Sawy (19 ani / mijlocaș ofensiv / Csikszereda / 400.000 de euro)

Reveniri după împrumuturi - Albert Stahl (UTA), Alexandru Despa (Progresul Spartac), Ștefan Lefter (Corvinul), Enrichi Finica (Poli Iași), Antonio Bradu (Corvinul), Alexandru Gheorghe (Metaloglobus)

Plecări - Antonio Sefer (23 de ani / extremă dreapta / Beer Sheva / 500.000 de euro), Valentin Costache (25 de ani / extremă stânga / Ap. Limassol / 200.000 de euro), Florin Ștefan (27 de ani / fundaș stânga / Sepsi / gratis), Damien Dussaut (28 de ani / fundaș dreapta / Farul / gratis), Younes Bnou Marzouk (27 de ani / atacant / gratis), Ljuban Crepulja (29 de ani / închizător / Voluntari / gratis), Kevin Luckassen (29 de ani / atacant / gratis), Hervin Ongenda (27 de ani / mijlocaș ofensiv / gratis), Enrichi Finica (20 de ani / fundaș stânga / Alexandria / împrumutat), Albert Stahl (24 de ani / extremă dreapta / UTA / gratis), Claudiu Belu (29 de ani / fundaș dreapta / Poli Iași / gratis), Andrei Ciobanu (25 de ani / mijlocaș central / Poli Iași / împrumutat), Alexandru Despa (21 de ani / atacant / Tunari / gratis), Alin Demici (23 de ani / fundaș stânga / CS Dinamo / gratis), Cristian Ignat (20 de ani / fundaș central / Mioveni / împrumutat), David Iordache (18 ani / mijlocaș ofensiv / Turnu Măgurele / împrumutat), Claudiu Micovschi (24 de ani / extremă dreapta / UTA / împrumutat)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!