Ajuns la 36 ani, Junior Morais a vorbit despre retragerea de la Rapid 

Junior morais Giulesti Rapid Superliga Junior Morais
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 21 Decembrie 2022, 16:32
Data actualizarii: Miercuri 21 Decembrie 2022, 16:33

Junior Morais vrea să se retragă de la gruparea din Giulești. 

De când a semnat cu Rapid, Junior Morais (36 ani) a fost un om esențial în sistemul lui Adrian Mutu (43 ani). Fundașul stânga a adunat 19 meciuri în acest sezon de Superligă, în care a reușit să marcheze de două ori, cu UTA Arad și FC Botoșani, cu două șuturi de la distanță. 

Junior Morais mai vrea să joace pentru Rapid 

În acest an, Junior Morais a reușit să atingă o bornă impresionantă în campionatul României. A depășit 300 de meciuri în competiția internă în tricoul Rapidului, Astrei și FCSB-ului. Iar brazilianul nu vrea să se oprească aici. Chiar dacă îi expiră contractul cu gruparea din Giulești în vara lui 2023, acesta a precizat că dorește să mai evolueze cel puțin un sezon pentru Rapid. 

„Cum să mă retrag? Acum, când am ajuns la 300 de meciuri în SuperLigă?! Nu, mă simt foarte bine, simt că mai pot să joc la nivel înalt, așa că aș vrea să continui, la Rapid, firește. Am contract până în vară, însă deja am avut ceva discuții, vreau să prelungesc cu măcar încă un sezon. Cât simt că mai pot să ajut, să fiu competitiv, îmi doresc să fiu pe teren. Acum mă gândesc să ajung și eu la 350 de meciuri, poate la 360, cine știe...”, a declarat Junior Morais pentru gsp

Rapid a terminat anul 2022 pe locul 4 în campionat, cu 38 de puncte, la egalitate cu poziția a treia, ocupată de FCSB în prezent. Giuleștenii au cu 7 puncte mai puțin decât Farul Constanța, liderul clasamentuluui, și cu 6 mai puțin decât CFR Cluj, echipa de pe locul 2. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!