OFICIAL Zlatan Ibrahimovic a semnat! Ce funcție va ocupa la AC Milan

Zlatan Ibrahimovic AC Milan Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 11 Decembrie 2023, 17:58
Data actualizarii: Luni 11 Decembrie 2023, 18:04

Zlatan Ibrahimovic revine la AC Milan, la șase luni după retragerea din fotbal.

Zlatan Ibrahimovic, consilier la AC Milan

Suedezul Zlatan Ibrahimovic, care s-a retras în urmă cu şase luni, revine în lumea fotbalului în calitate de consilier special al acţionarului majoritar al lui AC Milan, RedBird, relatează AFP.

"RedBird Capital Partners a anunţat astăzi numirea lui Zlatan Ibrahimovic în calitate de partener operaţional pentru portofoliul său de investiţii în sport, media şi divertisment. 

În acest rol, el va acţiona, de asemenea, în calitate de consilier principal pentru proprietarii şi conducerea AC Milan", a anunţat luni clubul într-un comunicat citat de News.ro.

Zlatan Ibrahimovic: "Pentru mine şi familia mea este cu adevărat o întoarcere acasă"

"Dragostea mea pentru Rossoneri nu va dispărea niciodată, iar oportunitatea de a face parte din viitorul lor într-un mod semnificativ este ceva la care pot doar am visat. Îi sunt recunoscător lui Gerry Cardinale (preşedintele RedBird) pentru că mi-a oferit această oportunitate. Nu este o decizie pe care să o iau cu uşurinţă. 

M-am gândit mult şi bine la primele etape ale carierei mele după fotbal şi nu aş putea fi mai încântat să încep această călătorie ca membru al RedBird şi al Milanului. Pentru mine şi familia mea este cu adevărat o întoarcere acasă", a declarat Ibrahimovic despre numirea sa.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!