VIDEO Rapid, campioană după 19 ani la handbal! Victorie uriașă cu Râmnicu Vâlcea: 35-27! CSM s-a impus cu Baia Mare, dar nu a fost de ajuns

Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Duminica 29 Mai 2022, 17:11
Data actualizarii: Duminica 29 Mai 2022, 17:19

Rapid București a câștigat titlul în Liga Florilor după 19 ani, în urma victoriei obținută pe terenul lui Râmnicu Vâlcea, scor 35-27. 

Ultima etapă s-a jucat cu titlul pe masă, iar Rapid avea nevoie de victorie pentru a-și adjudeca titlul. CSM București s-a duelat cu Baia Mare, iar la pauză, cele două echipă au avut scoruri în oglindă, 17-16 avantaj pentru adversare. Rapid s-a desprins în a doua repriză, având 19 goluri marcate, în timp ce Vâlcea a rușit să mai înscrie doar de 10 ori. 

CSM București a câștigat duelul cu Baia Mare, 33-29, însă a terminat la un punct în spatele echipei din Giulești în clasament, cu 68 de puncte obținute. 

Carlos Azenaide a fost cea mai bună marcatoare a Rapidului, având nu mai puțin de 17 goluri din cele 35. Cea mai bună jucătoare va pleca însă în sezonul următor la Kastamonu GSK din Turcia.

România poate avea două echipe în EHF Champions League din sezonul 2015/16 încoace

Prin prisma poziției în clasament, Rapid București și-a asigurat locul în EHF Champions League în sezonul următor, în timp ce următoarea clasată aplică pentru wildcard. În cazul de față, CSM București va primi, cel mai probabil, wildcard-ul, pe baza lotului puternic, dar și al istoricului din competiție. 

Astfel, acesta ar fi primul sezon în care două echipe românești ar participa în Champions League din sezonul 2015/16 încoace, când CSM București și Baia Mare reprezentau România. 

Schimbări de lot la Rapid în sezonul următor 

Nu doar Azenaide va pleca de la Rapid în acest sezon. Daniela Rațiu, Julie Foggea, Marina Ilie, Claudia Constantinescu și Laura Popa vor părăsi și ele echipa din această vară, în timp ce Oana Manea se retrage. 

Rapid se întărește însă cu câteva nume importante precum Irene Espinola (de la Neckarsulmer), Jennifer Gutierrez Bermejo (de la Borussia Dortmund), Orlane Kanor (de la Metz), Alexandra Lacrabere (de la Chambray Touraine), Ivana Kapotanovic (de la Metz), Lorena Ostase (de la CSM Slatina) și Isabel Guialo (de la Fleury Loiret) sunt jucătoarele anunțate deja. 

Orlane Kanor și Alexandra Lacrabere sunt două transferuri importante, în contextul în care cele două sunt atât campioane mondiale, cât și campioane europene. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!