Benny Adegbuyi, dezvaluiri despre debutul in kickboxing. La ce varsta s-a apucat de acest sport: "Apropiatii imi spuneau sa renunt"

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 06 Aprilie 2021, 19:10
Data actualizarii: Marti 06 Aprilie 2021, 18:44

Benny Adegbuyi a vorbit despre debutul in cariera de kickboxer profesionit, in cadrul unui interviu acordat Geaninei Ilies, pentru show-ul "Hai sa fim Super!".

Luptatorul de kickboxing a marturisit ca inceputul a fost unul dificil, mai ales ca de acest sport s-a apucat tarziu, iar primul meci la profesionisti a fost unul extrem de dur, cu un adversar redutabil. Benny s-a mutat de la Cluj la Bucuresti, impulsionat de un prieten, care a vazut potentialul sau, chiar daca varsta nu reprezenta un avantaj la momentul respectiv. 

"Nu m-am gandit niciodata ca o sa ajung kickboxer. Am facut putin karate la inceput, asta e singura legatura, ca sa zic asa, cu artele martiale. Facusem baschet, am facut fotbal. La baschet chiar am avut sperante, ca voi ajunge mare, dar ulterior totul s-a schimbat si am redescoperit un alt sport, dar destul de tarziu. Primul meci la profesionisti a fost la 26 de ani, o varsta destul de tarzie. Am colegi, multi prieteni care s-au restras la 28-30 de ani. Era o varsta foarte inaintata pentru sportul acesta.", a explicat Benny. 

"A fost primul meci la profesionisti. Nu stiam in ce ma bag, nu stiam cu ce se mananca sportul acesta. Totul a fost oarecum printr-o intamplare, ma mutasem deja la Bucuresti si m-am antrenam foarte tare. Un coleg trebuia sa lupte cu Dženan Poturak, dar s-a accidentat, iar antrenorul meu de atunci avea mare incredere in mine, a vorbit cu promotorul. A fost o schimbare de destin. Am intrat, am castigat meciul foarte repede. Pana si promotorul a venit si mi-a spus ca daca pierd, o sa-mi mai dea o sansa. Toata lumea se astepta sa pierd, mai putin eu. Nu m-am gandit niciodata ca totul ajunge aici, am luat-o ca pe o incercare, sa vad daca sunt in stare, daca pot. Imi doaream foarte tare sa castig, multi dintre prieteni si cunoscuti n-au avut incredere in mine.", a povestit luptatorul despre primul meci avut la profesionisti, pe care l-a si castigat. 

Toate interviurile cu nume importante din sportul romanesc, destainuiri despre copilaria lor, cum au ajuns campioni, le gasiti aici

Urmareste mai sus materialul video complet cu povestile de la inceputul carierei si cum a ajuns unul dintre cei mai de succes kickboxeri spuse de Benny Adegbuyi!

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!