Robin Fellhauer a marcat cel mai rapid gol din istoria Bundesligii, după doar 8 secunde, în urma unei încercări a lui Neuer de a degaja mingea peste el.
Mingea s-a lovit de jucătorul lui FC Augsburg şi a ricoşat spre direcţia porţii, astfel că golul a fost doar o formalitate.
Bayern Munchen a luat decizia în cazul lui Manuel Neuer
”Pentru noi, nu există nicio îndoială în privinţa lui Manu. Avem o strategie clară, pe care o punem în aplicare de aproape un an şi jumătate sau chiar doi ani, împreună cu Jonas Urbig, în cadrul departamentului de portari”, a declarat directorul sportiv Max Eberl, luni, înainte de plecarea echipei spre Norvegia.
Bayern mizează pe Neuer ca titular, pe Urbig ca rezervă şi succesor, precum şi pe Sven Ulreich ca a treia opţiune.
”Manu este numărul nostru unu şi aşa va rămâne. Iar în ceea ce priveşte viitorul, vom vedea”, a spus Eberl, potrivit Agerpres.
Totuşi, el a refuzat să comenteze dacă antrenorul Vincent Kompany îl va titulariza pe Neuer în poartă la meciul cu Viking FK: ”Cred că Vinnie a analizat deja situaţia împreună cu stafful tehnic, aşa că nu vreau să anticipez nimic. El spune mereu că mai urmează ultima şedinţă de antrenament şi că decizia va fi luată după aceea”.