Surpriză uriașă! Au negociat cu Christophe Galtier, dar l-au ales pe Rino Gattuso

Christophe Galtier Olympique Marseille Rino Gattuso Franta Christophe Galtier
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 27 Septembrie 2023, 11:42
Data actualizarii: Miercuri 27 Septembrie 2023, 11:45

Christophe Galtier este liber de contract, după ce a plecat de la PSG, chiar dacă și-a manifestat intenția de a rămâne pe Parc des Princes.

Antrenorul care a câștigat titlul cu PSG în sezonul precedent a fost în negocieri cu Olympique Marseille, marea rivală a grupării pariziene, care în cele din urmă oficialii de pe Velodrome s-au reorientat către o altă variantă.

Marseille l-a ales pe Gattuso!

Potrivit jurnalistului Nicolo Schira, noul antrenor al lui Marseille va fi Gennaro Gattuso (45 de ani), liber de contract de la începutul acestui an, când s-a despărțit de spaniolii de la Valencia.

În cursul zilei de miercuri este de așteptat ca cele două părți să aibă o întâlnire în care să pună la punct ultimele detalii.

Fostul mare mijlocaș și-a început cariera de antrenor la FC Sion, unde a fost antrenor-jucător, iar apoi a trecut pe la Palermo, OFI Creta, Pisa, AC Milan, Napoli și Valencia.

Singurul trofeu din cariera sa de antrenor este Cupa Italiei, câștigată ca antrenor al lui Napoli. 

Galtier, campion cu PSG

În vârstă de 57 de ani, Christophe Galtier a fost, mai întâi, antrenor secund la echipe precum Portsmouth, Sochaux sau Olympique Lyon. Și-a început cariera de ”principal” la Saint-Etienne, unde a stat opt ani, iar apoi a mai trecut pe la Lille și Nice.

Din vara anului 2022, tehnicianul o pregătește pe PSG, unde a bifat deja 47 de meciuri. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!