VIDEO Imaginile care ar fi părut imposibile acum un an: primul antrenament pentru Messi și Sergio Ramos la PSG

Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 19 Noiembrie 2021, 18:29
Data actualizarii: Vineri 19 Noiembrie 2021, 18:37

Lionel Messi și Sergio Ramos s-au antrenat pentru prima dată împreună la PSG. 

Sergio Ramos s-a recuperat după o accidentare care l-a ținut departe de teren din primăvară și a efectuat primul antrenament colectiv alături de starurile de la PSG.

Revenit de la acțiunea naționalei Argentinei, Lionel Messi a revenit la antrenament, iar argentinianul și ibericul, rivali istorici în Spania, au efectuat prima ședință de pregătire împreună, înaintea meciului din campionat, cu Nantes. 

Gest impresionat al lui Ramos pentru Messi
 

Jucători emblematici la Real Madrid și Barcelona, Sergio Ramos și Leo Messi nu se gândeau că vor ajunge în postura de a juca în aceeași echipă. Cu toate astea, plecările 'forțate' de la cluburile în tricourile cărora au scris istorie i-a adus pe un drum comun. 

Deși mulți se așteptau să iasă scântei odată cu transferul lui Messi, situația a fost fix opusă. El Pais a scris că Ramos i-a oferit argentinianului să stea în casa lui până când el și Antonela se acomodează cu mutarea. 

„Dacă tu și familia ta preferați să stați într-o casă și nu într-un hotel, puteți să rămâneți la mine acasă”, i-ar fi transmis Ramos lui Messi conform sursei citate. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!