GALERIE FOTO Mascații au intervenit în forță pe Cluj Arena. De la ce a pornit scandalul

Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 21 Mai 2022, 23:26
Data actualizarii: Sambata 21 Mai 2022, 23:39
Universitatea Cluj a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, în prima manşă a barajului pentru Liga I de fotbal.

Pe final de meci, la 2-0 pentru elevii lui Erik Lincar, câțiva fani ai trupei din Ștefan cel Mare au vrut să intre pe teren și au fost cu greu blocați de oamenii de ordine.

Mascații au intervenit pe Cluj Arena

Câțiva suporteri care stăteau pe inelul de jos al stadionuolui din Cluj-Napoca au intrat vijelios câțiva metri spre arenă, însă mascații au intervenit în forță.

După ce alți fani au aruncat cu scaune, trupele speciale au intervenit cu gaze lacrimogene. Revolta fanilor lui Dinamo a continuat la finalul jocului. Suporterii au scandat mai multe mesaje dure la adresa jucătorilor din Ștefan cel Mare. AICI VIDEO

U Cluj - Dinamo 2-0

Universitatea, formaţie clasată pe locul al treilea în play-off-ul ligii secunde, s-a impus prin golurile marcate de belgianul Martin Remacle (14) şi de moldoveanul Alexandru Boiciuc (83). Remacle a înscris după o ieşire greşită a portarului Mihai Eşanu, care a avut o intrare brutală la Dragoş Tescan, în afara careului, scăpând doar cu cartonaşul galben. Boiciuc a majorat diferenţa după o acţiune senzaţională a ex-dinamovistului Ioan Filip în banda stângă şi o centrare perfectă.

Clujenii au avut ocazii mari de gol prin Ely Fernandes (24), Boiciun (57), ambii singuri cu portarul, şi Tescan (34), al cărui şut din unghi a fost respins de portarul Eşanu. Dinamo a avut două bare, prin Cosmin Matei (47) şi Christian Irobiso (80), dar ocazii bune au irosit şi Baltahzar Pierret (29), Gabriel Torje (45+3) şi Vlăduţ Morar (76).

Dinamo a primit al doilea gol într-un moment în care avea superioritate numerică, Ely Fernandes fiind eliminat pentru al doilea cartonaş galben (72). Primul avertisment l-a primit în min. 38, după o ciocnire cap în cap cu Baptiste Aloe, în urma căreia francezul a fost schimbat, iar pe al doilea l-a primit pentru o intrare tare la Cătălin Carp. Manşa secundă se va juca la Bucureşti, pe 29 mai.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!