„Au rămas doar câteva detalii de stabilit!” Lautaro Martinez, pregătit să semneze noul contract

Lautaro Martinez Inter Milano Fotbal extern Lautaro Martinez, atacantul lui Inter Milano / Foto: Imago Images
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 07 Decembrie 2023, 18:52
Data actualizarii: Joi 07 Decembrie 2023, 18:56

Lautaro Martínez, căpitanul și golgheterul echipei Inter Milano, este pregătit să-și pună semnătura pe noul contract.

Vârful de 26 de ani al lui Inter i-a asigurat pe fanii liderului din Italia că prelungirea contractului său cu clubul italian este aproape finalizată.

Într-un interviu acordat publicației sportmediaset.it, atacantul argentinian a declarat că „totul este pregătit, doar câteva detalii mai sunt de pus la punct până la semnarea oficială”.

Lautaro Martinez vrea să scrie istorie alături de Inter

Martinez a ținut să sublinieze faptul că își dorește foarte mult să rămână la Inter, afirmând: „Îmi doresc foarte mult să-mi prelungesc contractul, mă simt bine aici, iar familia mea este fericită. Oamenii mă iubesc, și eu îi iubesc. Clubul își va face partea, eu îmi fac partea mea. Nu mai este mult, nu există nicio problemă, sunt liniștit”.

Despre începutul de sezon excelent al lui Inter, lider în Serie A, și calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, Martinez a spus: „Sincer, mă așteptam la asta, chiar dacă nu mă gândeam că va fi atât de rapid: în mijlocul anului au plecat 12 jucători, au venit băieți extraordinari care au lucrat bine încă de la început, dar, sincer, nu mă așteptam ca integrarea să se facă atât de rapid”.

În acest sezon, fotbalistul în vârstă de 26 de ani a marcat 15 goluri și a oferit 3 assist-uri în 19 meciuri, stabilind cel mai bun procentaj de goluri pe meci din cariera sa.

Lautaro Martínez a intrat, de asemenea, într-un club exclusivist după ce a reușit să marcheze peste 100 de goluri pentru Inter (are acum 115 în 256 de apariții). „Mi-ar plăcea să marchez mult mai mult, dar important este ca Inter să câștige. Obiectivul meu este să mă perfecționez în fiecare an”.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!