'Moștenirea lui Lionel Messi va rămâne pentru totdeauna întipărită în memorie', a declarat marți David Beckham, după ce legendarul fotbalist argentinian și-a anunțat retragerea de la echipa națională, informează AFP.
Reacția lui David Beckham după ce Lionel Messi și-a încheiat cariera la naționala Argentinei
'Acesta este momentul să privim în urmă și să ne dăm seama cât de norocoși suntem că am fost martori la măreția unui tânăr care a avut un vis', a scris Beckham pe contul său de Instagram, scrie Agerpres.
'Leo, ai făcut cinste ție însuți, familiei tale, prietenilor tăi și țării tale. Ai dat un exemplu și ai fost o sursă de inspirație pentru milioane de copii, nu doar în Argentina, ci în întreaga lume', a continuat el.
'Leo, i-ai oferit țării tale cel mai mare dar dintre toate și, pentru asta, moștenirea ta va rămâne veșnic întipărită în memorie. Felicitări pentru tot ce ai realizat pentru Argentina', a conchis fostul jucător al lui Manchester United și Real Madrid.































