Aymen Tahar, în vârstă de 36 de ani, a evoluat la FCSB în sezonul 2015/16, după transferul de la Gaz Metan Mediaș. Nu a reușit să se impună în echipa lui Gigi Becali, iar după doar câteva luni a fost împrumutat la Boavista. Ulterior, a plecat definitiv de la formația roș-albastră.
Fostul fotbalist s-a retras la începutul lui 2022, după ultima experiență la AEL Larissa, iar ulterior s-a orientat către impresariat. În prezent, este agent licențiat FIFA și fondatorul Triple Keys Sports, agenție cu sediul în Arabia Saudită.
Aymen Tahar reprezintă mai mulți fotbaliști cunoscuți
În portofoliul agenției se află aproximativ 25 de jucători, iar printre cei mai importanți sunt Andrei Cordea, Mallik Wilks și Muhannad Al-Shanqeeti.
Cordea, fostul jucător de la FCSB, este în prezent legitimat la CFR Cluj și are o cotă de piață de aproximativ 3 milioane de euro. Tahar îl reprezintă și pe Kevin Ciubotaru, fundașul român care a semnat recent cu Dundee United.
Pe lista agenției mai apar Yanis Pîrvu, de la FC Argeș, Jonson Clarke-Harris, Alassana Jatta și mai mulți fotbaliști din Arabia Saudită și Gambia.
Ca jucător, Tahar a trecut pe la cluburi precum Sheffield United, Gaz Metan Mediaș, FCSB, Sagan Tosu, Boavista și Panetolikos.