Răzvan Lucescu „fierbe“ în Qatar. Pentru că mandatul său la Al-Sadd Doha, cea mai titrată formație de pe plan local, a început excelent, cu cinci victorii succesive, dar s-a transformat acum într-un coșmar, cu înfrângeri pe bandă.
Duminică, Lucescu jr și-a trecut în cont al patrulea eșec la rând: 2-3 cu Al-Duhail acasă, în meciul pe care localnicii îl consideră „El Clasico“ din Qatar. Explicația e simplă: Al-Sadd și Al-Duhail au câștigat titlul, în ultimii zece ani. În această perioadă, Al-Sadd a fost campioană de șase ori, iar Al-Duhail de patru ori. Și în actuala campanie, cele două rivale sunt angrenate în lupta pentru supremație. Cu precizarea că echipa lui Răzvan Lucescu e în cădere liberă, după un start în forță.
Ca nuca în perete: i-au dat premiul „The Best“, când Lucescu înșira înfrângerile!
Meciul Al-Sadd – Al-Duhail (2-3), pe lângă faptul că a adâncit criza pentru echipa lui Lucescu jr, l-a și pus pe acesta într-o postură tare neplăcută. Iar asta exclusiv din vina organizatorilor Qatar Stars League!
În urma cu aproape două săptămâni, a fost anunțat că Răzvan Lucescu e „Antrenorul lunii“, în Qatar. Atât în august, cât și în septembrie. O alegere firească, în condițiile în care, între 22 august și 10 septembrie, Al-Sadd a bătut tot: cinci victorii, în cinci meciuri pe plan intern. Apoi, de la jumătatea lunii septembrie, a venit prăbșirea care nu dă semne că s-ar opri.
Problema e că, deși a fost „Antrenorul lunii“, în august și în septembrie, Răzvan Lucescu și-a primit trofeul abia acum, în a treia săptămână din luna octombrie! Iar asta într-un moment în care echipa sa a devenit ciuca bătăilor: patru înfrângeri în ultimele patru partide și un golaveraj de coșmar: 4-11!
În acest context, faptul că organizatorii Qatar Stars League l-au chemat pe Răzvan pe teren, cu ocazia meciului Al-Sadd- Al-Duhail, ca să-l premieze, l-a pus pe tehnicianul român într-o postură ridicolă. Vizibil deranjat, românul s-a conformat, și-a ridicat premiul și a făcut poza, la cererea fotoreporterilor, însă expresia sa, de dezgust total, a fost elocventă pentru penibilul situației.