Inter Escaldes - Universitatea Craiova a avut loc în etapa a 2-a din UEFA Conference League. Deși jucau în deplasare, oltenii au marcat două goluri în primele 5 minute, astfel că au avut jocul la îndemână.

Baiaram, remarcat de Ilie Dumitrescu 

În urma victoriei, „Știința” a ajuns la patru puncte acumulate în primele două dueluri, iar fanii speră la o calificare istorică în primăvara europeană, după ce în anul trecut oltenii au fost privați de acest lucru în prelungiri, în meciul de tristă amintire cu AEK.

Marcatorii din Andorra au fost Al Hamlawi, Baiaram și Elisor. Dintre cei trei, Ilie Dumitrescu a ținut să îl scoată în evidență pe Ștefan Baiaram.

„Mister” e de părere că jocul atacantului a crescut mult în ultima perioadă, drept dovadă acesta a avut o evoluție solidă în fața lui Inter Escaldes. 

„Craiova și-a respectat statutul de favorită. Mora și Bancu au jucat foarte bine și au contribuit la primele două goluri. Mora a oferit o centrare senzațională la primul gol, unde Assad s-a demarcat perfect între fundași.

Am observat o creștere în jocul lui Baiaram, care i-a pasat foarte bine lui Bancu, după care a plecat pe poziție viitoare. În această seară s-a văzut că a progresat în ultimul timp”, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro.

Tot adevărul din spatele transferului lui Baiaram la PAOK

Printre echipele interesate de serviciile fotbalistului în mercato de vară a fost și PAOK. Rămasă fără Răzvan Lucescu, formația din Salonic a dorit să îl aducă pe Ștefan Baiaram.

Sport.ro a stat de vorbă cu Elvir Koljic, unul dintre cei mai importanți atacanți din istoria recentă a Universității Craiova. Bosniacul încă ține legătura cu fotbaliștii din Bănie, printre care și cu Ștefan Baiaram.

Întrebat despre situația lui Baiaram, Elvir Koljic a transmis că l-a sunat după ce în presă a apărut informația despre transferul la PAOK. Baiaram i-a transmis bosniacului că mutarea este aproape de a fi realizată, însă, în cele din urmă, elenii au semnat un alt fotbalist.

În ciuda acestui aspect, bosniacul e optimist că fostul său coleg își va găsi o nouă echipă cât de curând. Pe lângă asta, Elvir Koljic speră ca oficialii Universității Craiova îi vor da drumul lui Baiaram, în condițiile în care acesta și-a „făcut treaba în Bănie”.

„Am vorbit cu Baiaram despre transferul ratat. L-am sunat, am vorbit cu el, mi-a spus că este aproape să se rezolve, dar a picat! După două zile au adus alt jucător. 

Părerea mea este că și el trebuie să plece de acolo, poate s-a și saturat puțin, e de mult timp la echipă și s-a pus o presiune mare pe el. El dă totul pentru Craiova și conducerea ar trebui să ia în calcul lucrul acesta și să-l lase să plece, pentru că merită”, a declarat Elvir Koljic pentru Sport.ro.

  • 5 milioane de euro este cota lui Ștefan Baiaram