Gafă uriașă făcută de MLS! Sergio Busquets, prezentat cu o poză a lui Alvaro Arbeloa! Cum s-au „repliat” americanii 

Sergio Busquets Alvaro Arbeloa MLS Campionate externe
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Luni 17 Iulie 2023, 10:06
Data actualizarii: Luni 17 Iulie 2023, 10:10

Sergio Busquets (35 ani) a semnat cu Inter Miami, iar duminică a fost prezentat oficial în fața fanilor americani. 

Mijlocașul spaniol a semnat cu Inter Miami din postura de fotbalist liber de contract, după ce s-a despărțit de FC Barcelona. Sergio Busquets a ales să semneze cu echipa pentru care va juca și Leo Messi, cel cu care a împărțit vestiarul mai bine de un deceniu, cei doi fiind prezentați împreună

Contul oficial Major League Soccer a făcut însă o gafă serioasă în momentul în care a făcut o postare de prezentare pentru Sergio Busquets. 

Sergio Busquets a fost prezentat cu o fotografie a altcuiva 

Pe contul de Twitter al MLS s-a postat o fotografie de la Campionatul Mondial din 2010 câștigat de Spania, alături de toate trofeele câștigate de Sergio Busquets în carieră. Eroarea americanilor a fost însă faptul că au folosit o poză în care apare Alvaro Arbeloa sărutând Cupa Mondială, nu Sergio Busquets, alături de descrierea: „Tot ce face e să câștige!”. 

Momentul a stârnit extrem de multe reacții, însă cei care se ocupă de cont s-au „repliat” rapid. Au postat ulterior un colaj corect, în care apare Sergio Busquets, iar ca reply au postat câte o poză cu Busquets și Arbeloa, amândoi cu Cupa Mondială în mână, alături de descrierea: „De ce Arbeloa și Busquets arată atât de similar în aceste poze? Administratorul contului are nevoie de ochelari noi”. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!