FC Liverpool a ajuns la un acord de principiu pentru transferul atacantului francez Bradley Barcola de la Paris Saint-Germain, care urmează să ajungă la clubul englez în schimbul sumei de 120 de milioane de lire sterline (140 de milioane de euro), inclusiv bonusuri, anunţă Sky Sports.
Bradley Barcola, pe Anfield pentru 140 de milioane de euro
Conform sursei citate, acordul între cele două cluburi nu a fost finalizat, dar reprezintă un progres major în discuţii, în condiţiile în care PSG a acceptat să-şi reducă pretenţiile iniţiale de aproximativ 145 de milioane de lire pentru Barcola.
BBC confirmă la rândul său că Liverpool este foarte aproape de a-l recruta pe Barcola, după ce negocierile "au progresat în ultimele 48 de ore", iar "un acord complet este acum aproape".
În vârstă de 23 de ani, Bradley Barcola a fost achiziţionat de PSG în 2023, de la rivala Olympique Lyon, în schimbul sumei de 45 de milioane de euro, scrie Agerpres. El a marcat 39 de goluri în 152 de meciuri disputate în toate competiţiile pentru parizieni, alături de care a câştigat trei titluri în Ligue 1 şi două Ligi ale Campionilor, între alte trofee.
Barcola are 28 de selecţii (6 goluri) la naţionala Franţei, cu care a participat la Cupa Mondială 2026.