Șoc în Premier League! Starul dorit de Manchester City, pus sub acuzare într-un scandal cu pariuri

Lucas Paqueta Manchester City West Ham Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 23 Mai 2024, 18:50
Data actualizarii: Joi 23 Mai 2024, 18:50

Lucas Paqueta (26 de ani), fotbalistul celor de la West Ham United, a ajuns pe lista lui Manchester City, însă transferul este în pericol să pice după ultimul scandal din Premier League.

FA (n.r. Federația Engleză de Fotbal) l-a acuzat pe fotbalistul cotat la 65 de milioane de euro că ar fi luat intenționat mai multe cartonașe galbene sezoanele trecute, cu scopul de a obține profit din pariuri sportive.

Lucas Paqueta, acuzat că ar fi primit intenționat mai multe cartonașe galbene

Potrivit Daily Mail, FA a investigat timp de nouă luni o ”activitate de pariere suspectă” în legătură cu patru cartonașe primite de Paqueta în 2022 și 2023. Aceeași sursă precizează că internaționalul brazilian va primi sancțiuni disciplinare dure.

Paqueta a negat aceste zvonuri și a declarat că nu știe nimic despre aceste pariuri care au declanșat ancheta ”federalilor” britanici, și care ar fi fost depuse de pe Insula Paqueta, locul de naștere al fotbalistului, în apropiere de Rio de Janeiro.

Cazul lui Paqueta va fi judecat de către o comisie independentă, iar dacă va fi găsit vinovat, fotbalistul brazilian ar putea primi o suspendare dură. Contractul lui Lucas Paqueta la West Ham va expira în vara anului 2027, iar londonezii ar lua în considerare să îl vândă pe brazilian.

 

City ar fi dispusă să achite clauza de reziliere pentru Paqueta, însă, cel mai probabil, echipa antrenată de Pep Guardiola nu va mai continua negocierile dacă fotbalistul va fi suspendat pentru pariuri.

 

Reacția lui Lucas Paqueta după ce a fost acuzat de FA

Sunt extrem de surprins și deranjat de faptul că FA a decis să mă pună sub acuzare. Timp de nouă luni, am colaborat la fiecare pas al anchetei și am contribuit cu orice informație am putut. Neg vehement faptele de care sunt acuzat și voi lupta până la ultima suflare pentru a-mi spăla reputația. Din cauză că procesul este în desfășurare, nu voi mai face niciun comentariu deocamdată”, a scris Lucas Paqueta pe Twitter.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!