Jurgen Klopp anunță un transfer la Liverpool după startul slab: "Toți ați avut dreptate, iar eu am greșit"

Jurgen Klopp Liverpool Premier League Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 27 August 2022, 08:35
Data actualizarii: Sambata 27 August 2022, 08:35

Liverpool a început sub așteptări noul sezon din Premier League, iar Jurgen Klopp a recunoscut că echipa sa are nevoie de încă un transfer până la finalul perioadei de mercato.

Jurgen Klopp și-a schimbat părerea și recunoaște că Liverpool are nevoie acum de un mijlocaș, clubul aflându-se deja în căutări. În zona de la mijlocul terenului, Thiago și Alex Oxlade-Chamberlain sunt accidentați, iar la ultimul meci, derby-ul cu Manchester United (1-2), formația de pe Anfield a apelat la o linie inedită, formată din Elliott, Henderson și Milner.

Jurgen Klopp anunță că vrea să transfere un mijlocaș la Liverpool

Liverpool nu a obținut nicio victorie în primele trei meciuri din Premier League. Formația antrenată de Jurgen Klopp a remizat împotriva lui Fulham (2-2), Crystal Palace (1-1) și a pierdut derby-ul de pe Old Trafford cu Manchester United (1-2).

"Căutăm un mijlocaș. Dacă va fi un jucător potrivit pentru noi, avem nevoie. Știu că am mai discutat despre acest subiect și am spus că nu avem nevoie de un mijlocaș, dar situația s-a schimbat. Toți ați avut dreptate, iar eu am greșit", a spus Jurgen Klopp, citat de Daily Mail.

Pentru Liverpool urmează partida cu Bournemouth, programată astăzi, de la ora 17:00, în runda a patra din Premier League.

Ce transferuri a făcut Liverpool în această vară

  • Darwin Nunez (atacant, 23 de ani) - de la Benfica, 75 de milioane de euro
  • Fabio Carvalho (mijlocaș ofensiv, 19 ani) - de la Fulham, 6 milioane de euro
  • Calvin Ramsay (fundaș dreapta), 18 ani) - de la Averdeen, 5 milioane de euro
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!