Hugh Jackman, star al Hollywood-ului, în vârstă de 57 de ani, ar putea să se implice și el în fotbalul european, din poziția de finanțator! Celebrul actor, cunoscut în special pentru producția X-Men, unde a interpretat rolul lui Wolverine, a recunoscut că este pregătit să investească.

Norwich este clubul care îl tentează pe Hugh Jackman, el dorind să cumpere acțiuni, idee pe care a mai avut-o și în urmă cu 16 ani, în 2010. La acea vreme s-a răzgândit în ultimul moment, dar acum este hotărât să treacă la acțiune.

Hugh Jackman va cumpăra acțiuni în clubul Norwich

Cu o avere de ordinul sutelor de milioane de euro, Hugh Jackman a fost decis să facă acest pas din momentul în care a văzut că un alt actor de la Hollywood, Ryan Reynolds, a căpătat notorietate în urma asocierii cu clubul Wrexham FC.

De altfel, Norwich și Wrexam chiar sunt rivale în acest campionat de ligă secundă engleză, în Championship, dar niciuna nu stă excelent în urma a patru runde scurse din ediția 2026-2027.

Norwich se situează abia pe locul 20, cu 3 puncte, din 24 de echipe, în timp ce Wreham este pe locul 11, cu 5 puncte.

”Sunt foarte, foarte interesat și mă interesez să fac acest pas în această perioadă. Vă spun vouă prima dată, este o mică exclusivitate”, a spus Hugh Jackman pentru talkSPORT.

Hugh Jackman ”Wolverine”, îndrăgostit de Norwich din copilărie

Norwich are două trofee cucerite până acum, Cupa Ligii Angliei, dar în urmă cu foarte mulți ani. Primul a fost adjudecat în sezonul 1961-1962, în timp ce al doilea a venit la finalul sezonului 1984 – 1985.

”Eu și părinții, când eram mic, obișnuiam să ne uităm la FA Cup. Era singurul lucru pentru care aveam voie să stăm treji la ora 3 dimineața. Ne trezeam să urmărim mecicul. Așa că vedeam toate aceste echipe... Arsenal și toate aceste echipe, și mi-am zis: «Trebuie să aleg o echipă».”

Am întrebat: «Tată, de unde ești?» El a răspuns: «Londra». Am întrebat: «Deci, să țin cu Londra?»

El a zis: «Nu, sunt o grămadă de echipe în Londra». I-am zis: «Mamă, de unde ești?». Ea a zis: «Norwich».

Am întrebat: «Există vreo echipă de fotbal în Norwich?» Ea a răspuns: «Da». Am spus: «E echipa mea».

Predicția mea este că Norwich și Wrexham vor promova anul acesta”, a mai spus Hugh Jackman.