Sepsi a dublat prima pentru jucători și le răspunde contestatarilor: "Suntem satelitul lui CFR? Fabulații!"

Sepsi s-a calificat în play-off, după ce a zdrobit-o pe FC U Craiova în meciul decisiv, scor 4-0.
Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.
Sepsi se alătură astfel celor de la Farul Constanța, CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova și Rapid. Formația antrenată de Cristian Bergodi intră în play-off cu 21 de puncte, la 11 lungimi în spatele liderului Farul.
Laszlo Dioszegi: "Nu suntem satelitul nimănui!"
La o zi după meci, Laszlo Dioszegi a dezvăluit că prima pentru meciul cu FC U Craiova a fost dublă - 1.800 de euro pentru fiecare jucător. De asemenea, finanțatorul lui Sepsi le-a răspuns celor care sugerează că formația sa este "satelitul lui CFR Cluj" în play-off.
"Prima e în jur de 900 de euro, dar am zis că pentru meciul ăsta să dublăm prima, deci 1.800 de euro.
Eu cred că acum s-a demonstrat că putem face un meci bun cu oricine. Așa cum spun unii specialiști, echipa de pe locul 6 nu are nicio șansă în play-off, dar noi vrem să contrazicem acest lucru și să facem meciuri bune, să acumulăm cât mai multe puncte.
Dacă am fi fost satelitul lui CFR Cluj, făceam 2-2, un rezultat care n-a fost bun nici pentru noi, nici pentru ei? În niciun caz! Nu suntem satelitul nimănui. I-am auzit pe domnii Lăcătuș și Duckadam... nu există așa ceva, astea sunt fabulații. Au fost prin anii '90, 2000, dar de atunci încolo nu există așa ceva", a spus Laszlo Dioszegi, la Fanatik.
Sepsi, pe locul 6 în play-off
- 1. Farul Constanța - 32p
- 2. CFR Cluj - 32p*
- 3. FCSB - 29p*
- 4. Universitatea Craiova - 27p
- 5. Rapid - 26p
- 6. Sepsi - 21p
* CFR Cluj și FCSB au beneficiat de rotunjire la înjumătățirea punctelor
Programul primei etape din play-off
- Sâmbătă, 18 martie, ora 20:00: FCSB - Universitatea Craiova
- Duminică, 19 martie, ora 16:30: Farul Constanța - Sepsi
- Duminică, 19 martie, ora 19:00: CFR Cluj - Rapid
VIDEO Laszlo Dioszegi, după calificarea în play-off
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News