Drum liber catre Steaua! Galca se poate trezi cu titularul nationalei in echipa: "Daca are oferta pleaca imediat"

Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 01 Iulie 2014, 09:50
Data actualizarii: Marti 01 Iulie 2014, 09:57

Jucatorul a mai fost dorit de Steaua si sezonul trecut.

Fundasul dreapta al Astrei si al nationalei se afla intr-o pozitie delicata la Astra. Acesta a fost scos din planurile echipei pentru sezonul care urmeaza si risca sa piarda si nationala daca nu va ajunge la o intelegere cu echipa sa de club:

”Matel nu a fost dat afara si nici exclus din lot. Se va pregati dupa un program special. Cand va veni echipa acasa, se va pregati si cu echipa, mai ales ca noi stim sa respectam regulamentul si programul. Daca va avea oferta, va fi lasat sa plece imediat. Nici clubul nu poate accepta ca fiecare jucator sa decida cum vrea. Daca nu vrea sa semneze cu Astra, atunci nu ne vom putea baza pe el in sezonul viitor. Pentru ca, probabil, se va menaja, nu va mai fi interesat de ce se intampla la echipa, va fi cu gandul in alta parte. Daca nu va semna, se va antrena, va avea parte de toate conditiile pentru pregatire si cand vom avea nevoie de el, daca vom avea nevoie, il vom folosi. Vom respecta contractul pana la final, il vom plati, asta este”, a spus Gheorghe.

 

Nu vrea sa semneze prelungirea

Motivul pentru care Matel nu mai face parte din planurile echipei este refuzul acestuia de a semna prelungirea contractului actual:  ”Dupa patru zile, ne-am impotmolit, Matel n-a mai avut cerneala in stilou sa semneze. Cat despre Budescu, el mai are un contract mai lung decat Matel de dus la bun sfarsit, sunt si cu el in negocieri. A fost vina mea pentru ca trebuia dinainte cu doi ani sa negociem si sa punem conditiile astea. Am crezut in oameni si... N-o sa mai repet greselile astea”, a conchis Dinu Gheorghe la Digisport.

 

Poate ajunge la Steaua

 

Matel a fost dorit la Steaua inca de anul trecut, cand Reghecampf cauta un fundas dreapta. Acesta era nemultumit de prestatiile lui Georgievski si Rapa si s-a orientat pentru Matel, cel care este si titularul postului la echipa nationala.

Problema Stelei a fost suma de transfer ceruta de Astra. Acestia au vrut nu mai putin de 3 milioane de euro pentru Matel, desi pretul de vanzare pentru o echipa din strainatate este de 1,5 milioane de euro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!