Scandal de proporții după ce un kickboxer a susținut că femeile „ar trebui să-și asume vina” când sunt violate

Andrew Tate Kickboxer Virale
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 20 Ianuarie 2022, 16:43
Data actualizarii: Joi 20 Ianuarie 2022, 16:55

E revoltă în SUA după ce contul de Twitter al lui Andrew Tate a primit bifa albastră (cont verificat), în ciuda faptului că kickboxer-ul a fost blocat de două ori pe platformă.

Twitter a verificat contul unui kickboxer, deși îl interzisese deja de două ori, compania încălcându-și astfel propriile reguli.

Andrew Tate a făcut o declarație controversată pe cunoscuta rețea de socializare. Acesta a susținut că femeile „poartă o parte din vină” pentru că sunt violate, iar pentru ca mesajul său să fie răspândit cât mai puternic în social media, acesta a folosit nu mai puțin de trei conturi false, scrie independent.co.uk.

Twitter interzice în mod explicit persoanelor cu conturi suspendate să creeze altele noi. Când Tate și-a creat un nou cont, totuși, nu a fost suspendat, ci a fost verificat - ceea ce sugerează că Twitter era complet conștient de identitatea domnului Tate atunci când a creat noul cont și a încălcat regulile site-ului de socializare.

Tate a folosit trei conturi - @OfWudan, @Cobratate și @MasterfulPo - între 2017 și 2022. Toate cele trei conturi au fost suspendate pentru o „încălcare a regulilor Twitter”.

De unde a pornit scandalul

Andrew Tate a câștigat notorietate în 2016, atunci când a participat la emisiunea Big Brother, însă a fost eliminat din concurs, după apariția unui material video în care bătea o femeie cu o curea.

Un an mai târziu, acesta a susținut că „hărțuirea sexuală este dezgustătoare și nescuzabilă. În orice caz, un bărbat care se uită la tine sau te fluieră sau te întreabă numele nu este hărțuire”, ar fi postat acesta pe contul @Cobratate.

Apoi a adăugat: „Dacă te pui în situația de a fi violat, trebuie să-ți asumi o anumită responsabilitate”.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!