GALERIE FOTO Înainte să revină în tenis, Camila Giorgi se pregătește să devină mamă: italianca s-a apucat de scris

Înainte să revină în tenis, Camila Giorgi se pregătește să devină mamă: italianca s-a apucat de scris Tenis

Camila Giorgi (34 de ani), aproape să înceapă „cel mai prețios capitol al vieții”.

Camila Giorgi

  • Camila giorgi insarcinata 07

Camila Giorgi este așteptată să nască în luna septembrie, dar impresionează prin condiția fizică pe care o are, la peste doi ani de la retragerea din tenisul profesionist.

Fosta jucătoare italiană a anunțat că își dorește o revenire în circuitul WTA, însă, până atunci, „visul său tăcut” este acela de a deveni mamă.

Camila Giorgi, meditativă înainte de a deveni mamă

„Poate că fiecare vis începe în tăcere: sunt visuri care ne-au acompaniat dintotdeauna. Al meu este să devin mamă. E cel mai prețios capitol al vieții mele, pe care vreau să îl trăiesc cu recunoștință, iubire și respect profund pentru ceea ce se naște,” a scris Camila Giorgi, într-o notă poetică, pe Instagram.

Într-o serie de imagini în alb-negru, Camila Giorgi a atașat mai multe texte redactate de ea însăși. Într-un altul, vorbește despre introspecția pe care o face, în ultimele zile de sarcină. „Chiar înainte de a începe, să fii mamă e o nouă modalitate de a privi în interior. O invitație de a te vedea diferit și de a te mișca în timp cu mai multă conștientizare,” a fost un alt fragment scris de Camila Giorgi.

2027 este anul în care Giorgi vrea să revină în circuitul WTA

În această vară, Camila Giorgi a anunțat că vrea să revină în tenisul profesionist, în 2027. „Mă antrenez serios de câteva luni. Am un preparator fizic și o echipă alături. Fiind însărcinată, sunt câțiva medici care mă supraveghează. E un aspect fundamental, deoarece bunăstarea copilului e proritară,” a declarat Camila Giorgi, într-un interviu acordat recent publicației Gazzetta dello Sport.

La întoarcerea în tenisul profesionist, Camila Giorgi a decis că nu va mai fi antrenată de tatăl său, Sergio Giorgi.

Antrenor îi va fi soțul Andreas Ignacio Pasutti, fost tenismen fără performanțe notabile în circuitul ATP.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!