Finală românească la Iași Open: Irina Begu a învins în trei seturi în semifinală și se duelează cu Ana Bogdan 

Irina Begu Ana Bogdan Iasi Open Tenis
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Sambata 22 Iulie 2023, 18:37
Data actualizarii: Sambata 22 Iulie 2023, 18:37

Irina Begu (31 WTA) a trecut în trei seturi de Tamara Zidansek (139 WTA) în semifinale la Iași Open, scor 5-7, 6-4, 6-3.

Tenismena româncă a început slab meciul cu Zidansek, a reușit să revină de la 4-1, însă nu a fost suficient, iar slovena și-a adjudecat primul set. Begu a reușit însă să egaleze la seturi, impunându-se cu 6-4 în al doilea, iar în decisiv adversara nu i-a mai pus probleme, românca având chiar 5-1 la un moment dat. 

Astfel, Irina, principala favorită a turneului, se va duela cu Ana Bogdan, câștigătoarea en-titre, în finala Iași Open, care este programată duminică, 23 iulie. 

Declarațiile Irinei Begu după ce s-a calificat în finală 

Întrebată cum a reușit să revină de la set și break pentru adversară, pentru a doua oară, Begu a oferit un răspuns cât se poate de onest: „Sincer, nu știu!” 

„Probabil ambiția, faptul că mi-am dorit foarte mult să ajung în finală aici și să fie o finală românească, eu cred că turneul și-a îndeplinit obiectivul. Am luptat, chiar dacă nu am avut o stare extraordinar de bună în primul set și nu am avut multă încredere în anumite momente, dar per total cred că am făcut un meci bun. 

Tamara e o jucătoare de top, cu rezultate foarte bune pe zgură și mă așteptam la un meci greu. Pot spune doar că sunt bucuroasă și vă mulțumesc pentru susținere, a contat enorm astăzi pentru mine și vă aștept și în finală”, a declarat Begu la final. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!