GALERIE FOTO Ce face America din Djokovic: ce a făcut numărul 1 ATP când l-a văzut pe Jokic, sârbul care dă ora exactă în NBA

Marcu Czentye
Data publicarii: Duminica 03 Martie 2024, 19:05
Data actualizarii: Duminica 03 Martie 2024, 19:18

Djokovic, alături de Nikola Jokic, Lionel Messi și Tom Brady, în SUA. 

Novak Djokovic nu irosește nicio oră petrecută în Statele Unite ale Americii.

Tenismenul sârb în vârstă de 36 de ani și 9 luni s-a bucurat să ocupe un loc de lux în rândul spectatorilor prezenți la partida Los Angeles Lakers - Denver Nuggets. 

Novak Djokovic s-a întâlnit cu Jokic, a jucat fotbal american și a mers la meciul lui Messi din MLS

  • Djokovic, spectator de lux la Inter Miami - Los Angeles Galaxy 1-1. 

Djokovic a văzut derularea meciului istoric de pe marginea suprafeței de joc, aplaudându-l pe LeBron James pentru marcarea punctului cu numărul 40,000 în NBA. 

În ciuda acestui record, echipa lui LeBron James, Los Angeles Lakers a fost depășită de gruparea „gigantului” Nikola Jokic, care a înscris 35 de puncte în victoria scor 124 - 114, înregistrată de Nuggets.

Djokovic, încântat să îl vadă pe compatriotul Jokic, care continuă să uimească America

  • Jokic a marcat 35 de puncte în meciul Lakers - Nuggets, la care Djokovic a asistat de pe marginea parchetului. 

„Omule, sunt transpirat leoarcă!”, i-a transmis Jokic lui Djokovic, încercând să-l facă să se răzgândească, dar lui „Nole” nu i-a păsat de acest detaliu și a sărit să își îmbrățișeze compatriotul.

În 2023, Nikola Jokic a fost baschetbalistul decisiv în drumul grupării Denver Nuggets spre titlul de campioană în NBA. Jokic a fost votat de două ori cel mai valoros jucător al sezonului, în NBA. 

În 2024, Novak Djokovic revine în turneul ATP Masters 1000 de la Indian Wells, după cinci ani de absență. Competiția din California va avea loc în perioada 6 - 17 martie.  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!