Prețul de plătit: ce i s-a întâmplat unui jucător, în Italia, pentru că a stat prea mult la baie, în timpul unui meci de tenis

Prețul de plătit: ce i s-a întâmplat unui jucător, în Italia, pentru că a stat prea mult la baie, în timpul unui meci de tenis Tenis

Situație extrem de rară în finalul tensionat al unui meci de trei ore.

Luca Nardi (21 de ani, 95 ATP) este autorul celei mai impresionante reveniri a săptămânii, în tenisul profesionist.

Jucătorul italian s-a calificat în optimile turneului Challenger de la Torino după o victorie obținută incredibil în fața numărului 99 mondial, argentinianul Mariano Navone, fost finalist al turneului ATP de la București, în 2024.

Penalizarea de trei puncte nu l-a încurcat pe Luca Nardi

La scorul de 5-5 în setul decisiv, după mai bine de două ore și jumătate de joc, Luca Nardi i-a cerut arbitrului o pauză de toaletă în regim de urgență.

Deși regulamentul ATP interzice, de regulă, astfel de pauze, arbitrul de scaun a decis acordarea acesteia, văzând deranjul acuzat de jucătorul din Italia.

Fără a încerca vreo tactică de a-și frustra oponentul, Nardi a petrecut la toaletă mai mult timp decât și-a propus.

Când s-a întors pe teren, oficialul partidei i-a comunicat că îl va penaliza cu trei puncte pentru depășirea timpului alocat.

Revenire incredibilă, într-un moment complicat, din punct de vedere psihologic

Într-un game extrem de important, la 5-5 în setul final, Nardi a început să servească de la 0-40.

Argentinianul Navone a reușit break-ul, însă Nardi s-a mobilizat exemplar în următoarele două game-uri și a reușit nu doar rebreak, ci să își apropie tiebreak-ul la doi.

6-1, 5-7, 7-6 (2) a fost scorul final al partidei, după aproape trei ore de joc încheiate cu una dintre întoarcerile de scor care par imposibile până sunt realizate.

10:00
live
SONDAJUL ZILEI
Cum se încheie Austria - România din preliminariile CM 2026 (sâmbătă 7 iunie, 21:45)?
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!