"Rămăsese că vine la echipă!" Laurențiu Reghecampf, aproape să semneze cu FCSB! De ce a picat mutarea

Bucureștenii puteau avea alt antrenor.
Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.
Liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustață, anunță că a vorbit cu Laurențiu Reghecampf și că acesta a fost foarte aproape de o revenire la FCSB, pe care a mai pregătit-o în două rânduri, însă totul a picat din cauza neînțelegerilor cu Gigi Becali, patronul clubului.
"Eu am mai vorbit cu Reghe și din ce am înțeles a luat hotărârea să plece la Craiova, pentru că nu s-a înțeles cu Gigi. Discuții au fost, pentru că eu am vorbit cu el, rămăsese că vine la Steaua (n.r. FCSB). Mi-a zis că nu a putut să se înțeleagă cu Gigi, mai multe nu pot să vă spun", a spus Gheorghe Mustață, la ProSport.
"Nu e trădător"
"Vă dați seama că el e tot stelist, tot al nostru rămâne. Va rămâne pentru noi o emblemă, el este președintele de onoare al asociației noastre Salvați Steaua. Nu putea să stea, să aștepte de la Gigi. S-a dus omul să muncească. Nu înseamnă că e trădător! Trădător era dacă se ducea la Dinamo sau Rapid", a spus Gheorghe Mustață.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News