Craiova, gata să dea lovitura anului: „E jucătorul pe care o să-l vindem pe mulți bani!“

Craiova, gata să dea lovitura anului: „E jucătorul pe care o să-l vindem pe mulți bani!“ Superliga

Chiar dacă vedetele lotului sunt Alexandru Mitriță și Ștefan Baiaram, oltenii au mari așteptări de la un fotbalist de doar 21 de ani, mai puțin mediatizat până acum.

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Universitatea Craiova are un sezon bun din punct de vedere sportiv și ceea ce îi bucură și mai mult pe oficialii echipei e că, după mult timp, în lotul pregătit de Mirel Rădoi sunt câțiva jucători care pot fi vânduți, în această vară, pe bani mulți.

Firește, în capul listei e Ștefan Baiaram (22 de ani) despre plecarea căruia s-a tot vorbit, în ultimele săptămâni. Acum însă, președintele de onoare al oltenilor, Sorin Cârțu (69 de ani), a atras atenția, în cadrul intervenției sale la Fanatik, că în lot mai e un jucător de mare potențial. Oficialul formației din Bănie a făcut referire la fundașul central, Juraj Badelj (foto jos, 21 de ani). Cârțu, fost mare fotbalist la rândul său, a și explicat de ce stoperul croat, adus la Craiova pentru doar 200.000 de euro de la Rudes U21, poate fi vândut pe o sumă imensă.

Vorbeam cu domnul Rotaru și-i spuneam că Badelj e «banul» nostru, ca fundaș central de picior stâng. Și văd că acum evoluează din ce în ce mai bine. Spuneam că e «banul» nostru în viitor. E jucătorul pe care am putea lua mulți bani. Un fundaș central de picior stâng e ca un atacant. Se caută peste tot în lume, pentru construcție, pentru tot… Și joacă. E din ce în ce mai constant. L-am observat, face tot mai puține greșeli în joc. Badelj a fost și în naționala de tineret a Croației, e într-o formă ascendentă. Sperăm să-l țină Dumnezeu așa și să nu se mai accidenteze“, a spus Sorin Cârțu.

Cotat la 600.000 de euro de site-ul transfermarkt.com, Juraj Badelj a adunat 22 de apariții pentru Universitatea Craiova, în acest sezon, având 1.684 de minute pe teren. El are o pasă de gol și două cartonașe galbene, de la începutul acestui sezon.

Clasamente oferite de Sofascore
live
SONDAJUL ZILEI
Cine a fost cel mai bun tricolor de la EURO U21?
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!