Afectat de probleme medicale în startul acestui sezon, Ianis Hagi nu a fost folosit deloc în primele două jocuri ale lui Alanyaspor din Super Lig. Ulterior, antrenorul Joao Pereira i-a acordat aproximativ 20 de minute contra lui Eyupspor (1-2), runda trecută, iar luni seară l-a titularizat în victoria cu Rizespor, scor 1-0.
Ianis Hagi, schimbat după doar 40 de minute în Rizespor - Alanyaspor
Ianis a fost schimbat însă după doar 40 de minute, în locul său fiind introdus turcul Yusuf Ozdemir (25 de ani). La finalul partidei, antrenorul Joao Pereira a explicat de ce a apelat la această modificare atât de rapid.
"Yusuf Ozdemir s-a antrenat în această săptămână pe acea poziție. La antrenament am schimbat cu Ianis Hagi, dar în timpul meciului nu prea am avut posesia, nu am reușit să câștigăm dueluri, iar Hagi a fost la primul meci ca titular. A fost decizia mea. Aveam nevoie de mai multă viteză, de mai multă agresivitate în dueluri, așa că l-am schimbat pe Hagi.
Toți jucătorii sunt importanți. Azi a început Hagi, dar putea și Yusuf să fie titular", a spus Joao Pereira, pentru beIN Sports.
Alanyaspor s-a impus cu 1-0 după un autogol al lui Zakaria Ariss, în minutul 70. La Rizespor, Valentin Mihăilă a intrat în minutul 64, în timp ce Iustin Doicaru a fost introdus în minutul 75.
După primele 4 etape din Super Lig, Alanyaspor ocupă locul 7, cu 7 puncte.
Ianis Hagi, în lotul extins al României pentru primele meciuri din Nations League
Deși a prins puține minute în startul acestui sezon, Ianis Hagi se află pe lista preliminară extinsă anunțată de selecționerul Gică Hagi pentru primele patru meciuri din Liga Națiunilor.
PORTARI: Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 2/0), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova, 0/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 5/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 1/0), Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 25/0), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 30/1), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 3/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 5/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 1/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 10/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 46/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 2/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei BORZA (Çorum | Turcia, 2/0), Lisav EISSAT (Bristol City, 4/0), Raul OPRUȚ (Dinamo, 5/0);
MIJLOCAȘI: Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 8/0), Marius MARIN (Al Nasr | EAU, 35/0), Andrei MĂRGINEAN (Dinamo, 0/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 75/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 87/15), Marius CORBU (Ferencváros | Ungaria, 0/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 2/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 8/0), David MATEI (Universitatea Craiova, 2/0), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 39/4), Constantin GRAMENI (FC Rapid 1923, 0/0);
ATACANȚI: Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 45/11), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia, 28/0), Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 18/1), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 7/0), David MICULESCU (FCSB, 8/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 54/8), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru, 28/5), Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 36/5), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 6/1), Rareș ILIE (Mantova | Italia, 0/0), Ianis STOICA (Estrela Amadora | Portugalia, 0/0), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 22/3), Denis DRĂGUȘ (FCSB, 28/7), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA, 6/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 9/2), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 45/6), Alexandru MUSI (Dinamo, 0/0).