Englezii anunță ce se întâmplă cu Adrian Mazilu: "Roberto De Zerbi a confirmat!"

Adrian Mazilu Brighton Roberto de Zerbi Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 17 Ianuarie 2024, 13:50
Data actualizarii: Miercuri 17 Ianuarie 2024, 13:50
Adrian Mazilu (18 ani), cumpărat de Brighton & Hove Albion de la Farul Constanța, este de la 1 ianuarie jucătorul formației din Premier League.

Mazilu a fost cumpărat de Brighton în vară, pentru 3 milioane de euro. Gruparea din Premier League l-a lăsat la Farul sub formă de împrumut, pentru încă șase luni, perioadă în care extrema a evoluat constant sub comanda lui Gică Hagi.

"Adrian Mazilu va fi împrumutat!"

Deși Brighton se află în plin campionat și a jucat deja două meciuri în 2024, trupa din Premier League nu a mai făcut vreun anunț despre Mazilu - nu a specificat dacă românul se va alătura vreunei echipe a lui Brighton sau dacă va fi împrumut la un alt club, variantă avansată de presa britanică. Nici măcar problemele medicale acuzate de unele extreme ale lui Roberto De Zerbi nu i-au determinat pe "Pescăruși" să îl ia în calcul pe puștiul format la Academia Hagi.

Publicația locală The Argus anunță că Mazilu va fi împrumutat în această iarnă la un alt club ca parte din strategia obișnuită a lui Brighton, iar antrenorul Roberto De Zerbi a confirmat această informație.

"Planul lui Brighton este ca Adrian Mazilu să fie împrumutat și să capete experiență la un alt club. Va urma traseul unor jucători precum Jan Paul van Hecke, Simon Adingra, Kaoru Mitoma sau Alexis Mac Allister.

Antrenorul Roberto De Zerbi a confirmat recent că Mazilu ar urma să fie împrumutat", a scris The Argus.

Adrian Mazilu a jucat pe 20 decembrie ultimul meci pentru constănțeni, 0-0 împotriva celor de la Rapid, iar la unul dintre ultimele interviuri a transmis că "trebuie să fac pasul și să debutez în Premier League".

Cum arată traseul altor jucători împrumutați de Brighton

Jan Paul van Hecke (fundaș central olandez, 23 de ani) - cumpărat în septembrie 2020 de la NAC Breda, împrumutat imdiat la Heerenveen, iar ulterior la Blackburn. A revenit în vara anului 2022 la Brighton, iar acum este unul dintre titularii obișnuiți.

Simon Adingra (mijlocaș stânga ivorian, 22 de ani) - cumpărat în iulie 2022 de la Nordsjaelland și împrumutat imediat în Belgia, la Union Saint-Gilloise. După un an s-a întors la Brighton, iar acum este titular cert.

Kaoru Mitoma (mijlocaș stânga japonez, 26 de ani) - cumpărat în august 2021 de la Kawasaki Frontale și împrumutat imediat la Union Saint-Gilloise. După un an s-a întors la Brighton, iar acum este unul dintre cei mai valoroși jucători din lotul lui De Zerbi.

Alexis Mac Allister (mijlocaș central argentinian, 25 de ani) - cumpărat în ianuarie 2019 de la Argentions Juniors, lăsat la aceeași echipă timp de încă șase luni, iar ulterior împrumutat pentru jumătate de an la Boca Juniors. A revenit la Brighton în ianuarie 2020, a devenit unul dintre cei mai importanți jucători din lot, a cucerit Cupa Mondială, iar în vara anului trecut a fost vândut la Liverpool pentru 42 de milioane de euro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!