"A fost un supererou! Extraordinar!" Tatarusanu, cel mai bun de pe teren in meciul cu Inter! Ce note i-au dat jurnalistii din Italia 

Ciprian Tatarusanu AC Milan Cupa Italiei Inter Stranieri "A fost un supererou! Extraordinar!" Tatarusanu, cel mai bun de pe teren in meciul cu Inter! Ce note i-au dat jurnalistii din Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 27 Ianuarie 2021, 00:40
Data actualizarii: Miercuri 27 Ianuarie 2021, 00:42

Ciprian Tatarusanu a atras toate privirile in meciul dintre AC Milan si Inter din sferturile de finala ale Cupei Italiei. 

Desi milanezii au fost invinsi cu scorul de 2-1, ratand calificarea in semifinale, portarul a stralucit, iar jurnalistii din Italia i-au acordat cele mai bune note. Tatarusanu a fost cel mai bun jucator de la AC Milan, majoritatea publicatiilor notandu-l cu 7 sau 7,5. 

Cei de la Milan Live i-au acordat nota 7, punctand ca: "In prima repriza a reusit sa salveze spectaculos o minge a lui Lukaku, apoi belgianul a inscris dintr-un penalty greu de blocat de portar. Tatarusanu a fost extraordinar impotriva fostului jucator de la Manchester United si in minutul 90."

Jurnalistii de la Sport Press 24 i-au acordat si ei nota 7, la fel ca cei de la Goal.it, care au scris despre "performanta grozava a romanului care ii salveaza de gol pe rossoneri in mai multe randuri, fiind depasit doar dupa doua lovituri fixe."

Cei de la Sport Media Set au punctat faptul ca Tatarusanu nu a avut nicio vina la golul superb reusit de Eriksen in prelungiri, vorbind si despre interventiile miraculoase la suturile lui Lukaku si notandu-l cu 7. 

Italienii de la Tutto Mercato Web i-au dat nota 7,5, scriind ca dupa ce a fost "un erou in optimile de finala impotriva lui Torino, Tatarusanu a fost supererou in fata lui Inter, cand echipa sa a fost fortata sa joace in 10. Miraculos contra lui Lukaku in cateva ocazii, el ii spune 'nu' si lui Lautaro. Nu poate face nimic cu privire la penalty si la capodopera lui Eriksen din lovitura libera."

Tatarusanu a primit 7,5 si de la cei de la Milan News, care au notat faptul ca "romanul a avut o performanta de nivel superior. A dat siguranta departamentului defensiv si a fost ultimul care a renuntat.

Nu in ultimul rand, si italienii de la Calcio Mercato i-au acordat tot nota 7,5, caracterizandu-i interventiile lui Tatarusanu drept extraordinare: "A avut o interventie extraordinara in fata lui Lukaku in prima repriza. A fost mereu exact, chiar si in fata sutului lui Lautaro. Apoi s-a depasit pe sine inca o data in fata lui Lukaku."

Toate publicatiile i-au acordat lui Tatarusanu cea mai mare nota dintre cele primite de jucatorii lui AC Milan, el remarcandu-se drept cel mai bun de pe teren in confruntarea decisa in minutul 97. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!