NEWS ALERT Campionul mondial din 2018, arestat după ce a fost acuzat că și-a ucis soția!

Rohan Dennis Ciclism contratimp Melissa Dennis urmărire pe echipe Sporturi
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 31 Decembrie 2023, 11:30
Data actualizarii: Duminica 31 Decembrie 2023, 11:32

Potrivit autorităților, moartea a fost provocată ”prin conducere periculoasă”.

Dublu campion mondial la contratimp în 2018 şi 2019, Rohan Dennis, care şi-a anunţat retragerea din activitate în acest an, a fost arestat de poliţia australiană. Rutierul de 33 de ani este suspectat că şi-a ucis soţia.

Melissa Dennis a fost lovită de un şofer în Adelaide, Australia, în noaptea de 30 decembrie şi a murit din cauza rănilor, la spital, în dimineaţa următoare. Rohan Dennis este acuzat că a călcat-o când se afla la volanul unei camionete.

Ce doi soți au fost amândoi campioni mondiali

Potrivit Australian Broadcasting Corporation (ABC), Dennis a fost acuzat că a provocat moartea prin conducere periculoasă. El a fost eliberat pe cauţiune şi urmează să fie audiat de un tribunal în luna martie.

Melissa Dennis, care avea 32 de ani, a fost la rândul ei o mare ciclistă, fiind campioană mondială la urmărire pe echipe şi câştigătoare a Turului insulei Chongming în 2012.

S-a retras la sfârşitul anului 2017, căsătorindu-se cu Rohan Dennis în anul următor. Cuplul are doi copii.

news.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!