Răsturnare de situație! Barcelona a luat o decizie neașteptată

Joao Felix Atletico Madrid Barcelona Spania Joao Felix / Foto: Imago Images
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 24 Noiembrie 2023, 16:56
Data actualizarii: Vineri 24 Noiembrie 2023, 16:56

Barcelona a luat o decizie surprinzătoare, anunță presa spaniolă.

Împrumutat la FC Barcelona după ce și-a exprimat public dorința de a juca pentru gruparea catalnă, Joao Felix (24 de ani) a fost, în cele din urmă, împrumutat de Atletico Madrid la campioana Spaniei.

Chiar dacă oficialii Barcelonei au anunțat că transferul definitiv al lui Felix va fi un obiectiv după ce împrumutul va expira, se pare că lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.

Barcelona nu prioritizează transferul lui Joao Felix!

Potrivit El Chiringuito TV, transferul definitiv al lui Joao Felix nu va fi o prioritate pentru Barcelona în perioada de mercato din vară. 

Astfel, singura variantă pentru ca portughezul să mai prindă cel puțin un sezon la echipa lui Xavi este ca Atletico să accepte încă un împrumut, care ar putea s-o coste pe Barcelona între 20 și 30 de milioane de euro.

În acest sezon, Joao Felix a devenit rapid unul dintre jucătorii ”de bază” din echipa lui Xavi. A prins până acum 14 meciuri, reușind să marcheze de trei ori și să ofere trei pase decisive.

Atletico Madrid nu vrea să renunțe prea ușor la Joao Felix, având în vedere că starul portughez este în continuare cel mai scump jucător din istoria clubului.

În 2019, Atletico plătea 127 de milioane de euro pentru a-l transfera pe Felix de la Benfica Lisabona.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!