Pentru meciurile cu Bosnia și San Marino, Mircea Lucescu a ales atacanții Denis Drăguș (Trabzonspor), Denis Alibec (Farul Constanța) și Daniel Bîrligea (FCSB). FRF a precizat că Louis Munteanu se află în lotul lărgit și "poate face joncțiunea cu seniorii la solicitarea selecționerului Mircea Lucescu".
Florin Prunea: "Nu ai cum să nu-l convoci pe Louis Munteanu la echipa națională dacă nu ai un motiv foarte bine întemeiat"
Louis Munteanu și oficialii lui CFR Cluj s-au arătat deranjați de hotărârea lui Mircea Lucescu, însă Florin Prunea consideră că selecționerul are un motiv întemeiat pentru această decizie.
Fostul portar al naționalei crede că Mircea Lucescu și Daniel Pancu au ajuns la o înțelegere prin care Louis Munteanu să fie păstrat pentru moment la reprezentativa U21, care în această lună dispută două partide de verificare, iar în vară va evolua la Campionatul European.
"Văd că s-a inflamat toată lumea, dar se gândește cineva că poate este o înțelegere sau o discuție între cei doi antrenori de la echipele naționale (n.r - Mircea Lucescu și Daniel Pancu) ca să-l lase la U21?
România U21 va întâlni Portugalia și Țările de Jos. Sunt jocuri importante înainte de turneul final. Sunt convins că Mircea Lucescu va da explicațiile necesare, nu sunt eu avocatul lui, dar eu m-am gândit la asta.
Nu ai cum să nu-l convoci pe Louis Munteanu la echipa națională dacă nu ai un motiv foarte bine întemeiat. Eu cred că ăsta este motivul întemeiat, în sensul că este lăsat pentru U21 după o înțelegere între Pancu și nea Mircea. Alt motiv n-aș vedea", a spus Florin Prunea, la Digisport.
- 20 de goluri a marcat Louis Munteanu în acest sezon de Superliga
România U21 va înfrunta Portugalia (LIVE pe VOYO) și Olanda (LIVE pe VOYO și PRO ARENA)
În luna martie, tricolorii pregătiți de Daniel Pancu vor disputa primele partide de verificare din 2025, urmând să întâlnească alte două reprezentative calificate la turneul final.
VOYO le oferă fanilor fotbalului o confruntare de neratat! Pe 21 martie, de la ora 20:30, iubitorii sportului rege vor putea urmări în exclusivitate pe VOYO meciul amical dintre Portugalia U21 și România U21, transmis în direct de pe Famalicão Municipal Stadium.
Analiză și dezbateri înainte de fluierul de start! Începând cu ora 20:00, VOYO aduce în fața telespectatorilor o ediție specială a studioului dedicat acestui meci. Cătălin Oprișan, Răzvan Raț și Costin Ștucan vor analiza duelul ce urmează, vor discuta despre punctele forte ale naționalei noastre de tineret și vor oferi previziuni despre desfășurarea partidei. Cu expertiza unui fost internațional, cu viziunea unui analist și cu pasiunea unui jurnalist sportiv, studioul VOYO promite o incursiune captivantă în culisele acestui meci de foc.
Pe lângă aceasta, marți, 25 martie, de la ora 19:30, România U21 va disputa meciul cu Țările de Jos U21 pe terenul CSN „Arcul de Triumf” din București, partida fiind transmisă live pe PRO ARENA și VOYO.
Louis Munteanu: "Da, sunt supărat că nu am fost convocat, dar ce pot să fac?"
Bunele evoluții ale lui Louis Munteanu continuă și în play-off. La debut, cu Dinamo, atacantul a deschis scorul pe ”Dr. Constantin Rădulescu” în minutul 15. La flash-interviu a fost întrebat despre decizia lui Mircea Lucescu de a nu-l convoca pentru ”dubla” cu Bosnia și Herțegovina, respectiv San Marino.
”(n.r. Surprins că nu ai fost convocat?) Da, sunt supărat. Este clar. Dar eu ce pot să fac? Dacă nu sunt apreciat, nu am ce să fac. Trebuie să muncesc în continuare și cu siguranță, dacă voi juca la fel, ce poate să mai facă domnul selecționer? Să mă cheme, da...”, a spus Munteanu.