România a început perfect meciul de la Bratislava. Louis Munteanu a marcat în al patrulea minut al duelului un supergol din flancul drept, din afara careului.

Pe final, Vladislav Blănuță a fost eliminat, iar micii tricolori s-au prăbușit. Spania a înscris două goluri rapide, în trei minute, și au obținut toate cele trei puncte. 

Louis Munteanu, dărâmat după eșecul cu Spania. Abia și-a stăpânit lacrimile la mixtă: ”Am marcat degeaba”

La zona mixtă, Louis Munteanu a apărut cu lacrimi în ochi și a evidențiat că toți sunt extrem de supărați pentru eșecul înregistrat sâmbătă seară cu Spania U21.

”Nu ne doream să terminăm așa EURO. Suntem supărați cu toții. Nu mai e nimic de făcut acum. Sperăm să nu ne accidentăm la meciul cu Slovacia și urmează o vacanță pentru noi.

E puțin nemeritat când te uiți în grupă și vezi o puncte în dreptul României. Cu toții credeam în această victorie. Vreau să le mulțumesc suporterilor pe această cale. Degeaba am marcat dacă am pierdut. Și la meciul cu Italia am avut atitudine, a fost acea greșeală în prima repriză.

Nu vreau să vorbesc de arbitraj acum, sunt supărat, poate a contat. Suporterii au venit în număr mare. Poate și d-asta am jucat așa bine. Le mulțumesc pentru că au venit.

E dificil, când te uiți și vezi 0 puncte. Trebuie să câștigăm pentru că merităm o victorie. Spania a avut o posesie mai bună, dar cred că am avut ocazii mai clare. Degeaba am marcat golul, dacă ieșim în halul ăsta de la EURO”, a spus Louis Munteanu.