Moldovenii s-au mișcat repede și au apelat la Tony da Silva (44 de ani), care a mai pregătit echipa timp de cinci luni în 2024, în perioada aprilie - septembrie.

Tony da Silva revine la Poli Iași!

Portughezul și-a dat deja acordul pentru revenirea în Copou, după câteva zile de negocieri cu președintele Cornel Șfaițer, scrie Liga2.ro

La Poli Iași, Tony va avea un obiectiv clar: promovarea în Superliga României, la care și-au anunțat ”candidatura” și alte echipe importante, precum Sepsi OSK, FC Voluntari sau Concordia Chiajna.

În cursul zilei de luni, 16 iunie, Tony este așteptat la Iași pentru a semna contractul, după care va veni și prezentarea oficială. Portughezul a fost dorit și de Sepsi, după ce varianta Daniel Oprița a picat, mai scrie sursa citată anterior.

Tony da Silva a recunoscut în cât timp a învățat limba română

Portughezul, vorbitor de șase limbi, a dezvăluit că a învățat bazele limbii române într-un timp foarte scurt. Tony spune că se descurca ”foarte bine” după doar două săptămâni.

„Chiar îmi place România, am fost primit ca un român, m-am simțit întotdeauna ca acasă în România, am fost respectat și am făcut tot ca să respect România, să vă învăț limba, cultura, cum sunteți voi. Lumea m-a apreciat pentru seriozitate, așa cred eu, și prin respectul pe care-l am eu pentru țara voastră.

Eu am televiziuni în română acasă, vorbesc zilnic cu prieteni din România și cu niște români care lucrează aici, în Portugalia, lângă mine. Deci vorbesc de foarte multe ori română.

(n.r. - mai țineți minte cât v-a luat să învățați limba română?) Sincer? Cred că după 15 zile eu deja mă descurcam foarte bine. Eu vorbesc limba franceză, portugheză și spaniolă, iar asta m-a ajutat foarte mult să înțeleg limba română”, a spus Tony da Silva, pentru Sport.ro.