VIDEO EXCLUSIV „Marius Șumudică e o variantă pentru orice echipă din România!” „Șumi”, văzut omul ideal pentru Universitatea Craiova 

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 08 Decembrie 2022, 14:18
Data actualizarii: Joi 08 Decembrie 2022, 14:18

Universitatea Craiova caută antrenor, după ce Mirel Rădoi și-a dat demisia la finalul meciului cu FC Argeș, 1-2, din Cupa României.

Înfrângerea din Cupa României, 1-2 cu FC Argeș, l-a făcut pe Mirel Rădoi (41 ani) să demisioneze de la Universitatea Craiova. Decizia antrenorului a fost surprinzătoare. La flash-interviu mărturisise că nu se gândește la plecare, ca la 5 minute să anunțe că viitorul său la gruparea din Bănie s-a încheiat.

Marius Șumudică, din iarnă la Universitatea Craiova? 

Mihai Rotaru a anunțat că are trei variante pentru postul de antrenor, doar că toate sunt legate de contract cu alte cluburi. Omul de afaceri i-ar avea pe listă pe Marius Șumudică (51 ani) și Laurențiu Reghecampf (47 ani), care a plecat de la Universitatea Craiova în vară. Văzând cele două nume propuse, Alexandru Bourceanu (37 ani) înclină spre tehnicianul care a câștigat titlul cu Astra Giurgiu în 2016, pe care-l vede omul potrivit pentru orice club din România.

„Marius Șumudică e o variantă foarte bună. Nu văd cum ar putea, după ce a plecat acum câteva luni, Laurențiu Reghecampf să se întoarcă. Poate numai după o perioadă mai lungă de despărțire. Marius Șumudică poate fi o variantă pentru orice echipă din România”, a declarat Alexandru Bourceanu la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena. 

Ora Exactă în Sport este în direct pe PRO Arena, de luni până vineri de la 9:30 la 12:30, și în week-end de la 10:00 la 12:30.

În acest moment, Marius Șumudică este sub contract cu Al-Raed. În 8 meciuri pe banca tehnică a formației din Arabia Saudită a înregistrat 3 victorii și 5 rezultate de egalitate. Până la pauză competițională survenită Campionatului Mondia, al-Raed pierduse 3 meciuri consecutive, fără a marca vreun gol: 0-1 cu Al-Shabab, 0-2 cu Al-Tai și 0-1 cu Al-Fateh.

Mihai Rotaru a anunțat cine o va pregăti pe Universitatea Craiova 

„Am încheiat acest capitol, acum suntem la nivel de decizii, de organizare, de muncă. Echipa va fi condusă în următoarele două meciuri de Dragoș Bun, împreună cu Ionuț Stancu și Daniel Tudor la nivel de antrenor cu portarii. Iar între timp lucrăm pentru a da o soluție pe termen lung.

În acest moment aș face o greșeală să facem o analiză în spațiul public. Am avut o ședintă cu jucătorii, cu noul staff, am dat drumul la treabă. Eu am alte probleme care nu țin de fotbal. Sunt sigur că băieții și staff-ul lor lua 6 puncte în următoarele două meciuri. Noi acum nu avem voie să vorbim despre obiectiv, dar vom analiza. Vom discuta ulterior despre șansele la titlu, acum trebuie să redresăm corabia. 

Comunicarea a fost cea mai mare problemă în acest club. Până în 2020 am fost responsabil direct, dar în acest moment suntem la pământ. Noi suntem în atenția opiniei publice cu alte activități în afară de fotbal. Dar începând de astăzi vom schimba asta. Prioritar a fost să rezolvăm această problemă pe termen scurt. 

Ne gândim și la un antrenor străin. Noi am avut vremuri bune cu antrenorii străini. În cazul în care vom aduce un antrenor străin vom încerca să-l analizăm din punctul de vedere al adaptabilității, vom încerca să facem o astfel de analiză, avem două săptâmâni și jumătate”, a spus Mihai Rotaru la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!